În seara aceleiaşi zile, prima a săptămânii, deşi uşile locului în care erau discipolii, de frica iudeilor, erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!” Zicând aceasta, le-a arătat mâinile şi coasta. Discipolii s-au bucurat văzându-l pe Domnul. Atunci, Isus le-a zis din nou: „Pace vouă! Aşa cum m-a trimis Tatăl, aşa vă trimit şi eu pe voi”. Şi, spunând aceasta, a suflat asupra lor şi le-a zis: „Primiţi pe Duhul Sfânt. Cărora le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; cărora le veţi ţine, vor fi ţinute”.
Însă Toma, unul dintre cei doisprezece, care se numea „Geamănul”, nu era cu ei când a venit Isus. Aşadar, ceilalţi discipoli i-au spus: „L-am văzut pe Domnul!” Dar el le-a zis: „Dacă nu voi vedea în mâinile lui semnul cuielor şi nu-mi voi pune degetul în semnul cuielor şi nu-mi voi pune mâna în coasta lui, nu voi crede”. După opt zile, discipolii lui erau iarăşi înăuntru, iar Toma era împreună cu ei. Isus a venit, deşi uşile erau încuiate, a stat în mijlocul lor şi a zis: „Pace vouă!” Apoi i-a spus lui Toma: „Adu-ţi degetul tău aici: iată mâinile mele! Adu-ţi mâna şi pune-o în coasta mea şi nu fi necredincios, ci credincios”. Toma a răspuns şi i-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” Isus i-a spus: „Pentru că m-ai văzut, ai crezut. Fericiţi cei care nu au văzut şi au crezut”. Isus a mai făcut înaintea discipolilor şi multe alte semne, care nu sunt scrise în cartea aceasta.
Acestea însă au fost scrise ca să credeţi că Isus este Cristos, Fiul lui Dumnezeu şi, crezând, să aveţi viaţă în numele lui. (In 20,19-31)
————————
Duminica Divinei Milostiviri. Isus înviat apare discipolilor şi le dăruieşte Duhul care alungă răul omului: „Cărora le veţi ierta păcatele, vor fi iertate”.
Da, este nevoie de Dumnezeu, de Duhul Său Sfânt, pentru a învinge lupta pe care omul o are cu inima sa. Omul se amăgeşte de mii de ori, prin diferite discipline, că poate rezolva lipsa de iubire a inimii sale. Dar este nevoie de cineva care să se întoarcă din morţi pentru a-l ierta pe om. Este nevoie de Dumnezeu Tatăl pentru a putea renaşte.
Omul, care deseori greşeşte în mod inconştient, mai devreme sau mai târziu trebuie să se confrunte cu consecinţele erorilor făcute. Atunci descoperă că nu este posibil să se întoarcă înapoi, descoperă neputinţa sa în privinţa erorilor. Intră în contact cu trragedia răului.
A admite că răul există este uşor; dificil, însă, este să credem în Har.
Să ne lăsăm atunci conduşi la Harul care desface nodul strâns în jurul inimii noastre. Harul Milostivirii se primeşte după ce am contemplat mâinile şi coasta Celui care a murit pentru noi, dar acum este viu. „Zicând aceasta, le-a arătat mâinile şi coasta. Discipolii s-au bucurat văzându-l pe Domnul”. Este nevoie de acest lucru: ca cineva să-şi dea viaţa pentru noi. Nimic altceva nu ne poate ajuta şi tocmai aceasta a făcut Tatăl: L-a dat pe Fiul său pentru mântuirea noastră, iar Fiul binecuvântat ne-a iubit până la moarte. Isus înviat ne vine în întâmpinare, mai puternic decât răul nostru, pentru a ne dărui Duhul său.
Este frumos să vorbim despre Milostivire. Este necesară în orice situaţie.
Dar cât de urât este să o negăm: „cărora le veţi ţine, vor fi ţinute”. Ce înseamnă acest lucru? Că doar creştinii deţin monopolul iertării? Nicidecum! Înseamnă mai degrabă: dacă voi – care aţi contemplat rănile mele ce strigă iubirea Presfintei Treimi pentru om – nu veţi ierta păcatele, cine credeţi că poate să o facă? Filosofii greci? Dacă voi nu o faceţi, veţi rămâne neiertaţi.
Ce este un om neiertat? Ce iad are în interiorul său?
În acea zi discipolii au primit marea responsabilitate de a fi canalul Milostivirii lui Dumnezeu. Dacă nu o facem noi, cei care l-am cunoscut pe Domnul înviat, omul va rămâne fără Milostivire. Înlănţuit de povara erorilor sale.
Nu se poate pierde ministerul niciunui creştin, nu ne putem permite ca vreun creştin să-şi irosească Botezul său – „un singur Botez pentru iertarea păcatelor” – fiindcă dacă toţi creştinii de astăzi ar vesti Milostivirea prin cuvinte şi prin fapte, oricum ar fi puţin faţă de cât de necesară este prezenţa sa. Această lume are nevoie de Milostivire mai mult decât orice lucru. Când se pierde Milostivirea, se rup legăturile, căsătoriile, prieteniile, coeziunea socială. Se poate creşte un copil fără iertare? Fără Milostivire nu se poate merge înainte.
(Comentariu de P. Fabio Rosini)
