DUMINICA a 32 – a de peste an

În vremea aceea, Isus le-a sus discipolilor această parabolă: Împărăţia cerurilor va fi asemenea cu zece fecioare care, luându-şi candelele, au ieşit în întâmpinarea mirelui. Cinci dintre ele erau nechibzuite, iar cinci, înţelepte. Cele nechibzuite şi-au luat candelele, dar nu au luat cu ele untdelemn, însă cele înţelepte, împreună cu candelele, au luat untdelemn în vasele lor. Întrucât mirele întârzia, au aţipit toate şi au adormit.

Iar la miezul nopţii s-a auzit un strigăt: “Iată mirele! Ieşiţi-i în întâmpinare!” Atunci s-au ridicat toate acele fecioare şi şi-au pregătit candelele. Cele nechibzuite au zis celor înţelepte: “Daţi-ne din untdelemnul vostru, căci candelele noastre se sting!” Dar cele înţelepte au răspuns, zicând: “Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă! Mergeţi mai bine la cei care vând şi cumpăraţi-vă!”

Dar, plecând ele ca să cumpere, a venit mirele. Cele care erau pregătite au intrat cu el în sala de nuntă şi uşa s-a închis. Mai târziu au venit şi celelalte fecioare şi au zis: “Stăpâne, stăpâne, deschide-ne!” Dar el, răspunzând, le-a zis: “Adevăr vă spun: nu vă cunosc”. Vegheaţi, aşadar, pentru că nu ştiţi nici ziua, nici ceasul! (Mt 25,1-13)

____________________

Nechibzuiţii şi înţelepţii

            După ce am ascultat parabola ce ne-a fost povestită de Isus, ne vine spontană întrebarea cu privire la cine sunt astăzi cei nechibzuiţi şi cine sunt cei înţelepţi, la care face referinţă relatarea în mod figurat. O persoană înţeleaptă este cea care-şi planifică propriul viitor cu conştiinţă şi responsabilitate, a fi prudentă, ţinând cont şi de lucrurile neprevăzute. Viaţa nu este o aventură fără griji de înfruntat cu superficialitate, este o posibilitate unică ce nu trebuie irosită, încredinţată înţelepciunii fiecărui om. Este aşteptarea întâlnirii finale cu Dumnezeu, pe o cale ce şi-a avut începutul pe neaşteptate şi îşi va avea sfârşitul în mod neprevăzut, dar sigur. Isus avertizează: «Vegheaţi pentru că nu ştiţi nici ziua, nici ceasul!». Este inevitabil, în viaţa fiecăruia, riscul acelui «prea târziu» în jocul facil de a amâna pentru mâine propria convertire, din superficialitate şi inconştienţă. Pe neaşteptate, am putea auzi că Isus ne spune: «Nu vă cunosc!», nu am reuşit niciodată să stabilesc cu tine o legătură profundă de prietenie, pentru că tu nu ai avut nicicând timp pentru mine. Întâlnirea inevitabilă cu Cristos, dincolo de peretele subţire a acestei lumi provizorii şi nesigure, ori va fi o sărbătoare ori va fi un faliment tragic. Isus ar vrea să ne primească cu bucurie la banchetul său nupţial, aşa cum ne indică, în mod figurat, relatarea sa.    

            Parabola este relatată numai de Matei şi este inserată în discursurile lui Isus, care vorbesc despre venirea sa la sfârşitul timpurilor. Are drept temă aşteptarea Domnului care vine pentru a recompensa pe acela care i-a fost fidel şi înţelept în viaţă şi pentru a face sărbătoare împreună cu el. De aceea, relatarea se axează pe o sărbătoare nupţială. Isus descrie aici doar momentul final al ceremoniei, cel al cortegiului nupţial de la casa miresei la cea a mirelui. Se aude ecoul îndepărtat al unui alt cortegiu nupţial, cel care se desfăşurat cu ocazia nunţii lui Solomon, descris de Psalmul 45. Cu certitudine, solemnitatea şi splendoarea sunt diferite, dar şi aici este o mireasă, fie ea mai modestă, însoţită de «fecioare însoţitoare» care intră împreună în casa mirelui pentru a sărbători încheierea ritului prin banchete, cântece şi dansuri. Ascultătorii lui Isus avea dinaintea ochilor amintirea de neşters a ceremoniei festive la care au asistat de multe ori: aceea a fiilor lor, a rudelor şi a conaţionalilor. Totul are loc seara, după muncă, atunci când lumea este liberă şi poate participa fără a fi condiţionată de alte programări. Cortegiul stă să înceapă la lumina torţelor. Participă fetele care sunt prietenele miresei, pe de o parte, şi prietenii tineri ai mirelui de cealaltă parte.

            Poate apare ciudată împărţirea tinerilor în două grupuri simetrice, cu desemnarea de «cinci nechibzuite» şi «cinci înţelepte». În decursul relatării, ni se spune că primele sunt nechibzuite pentru că sunt imprudente, celelalte sunt înţelepte pentru că au ştiut să prevadă întârzierea mirelui şi au luat cu ele o rezervă de ulei pentru a-şi alimenta candelele. Neglijenţa le va costa mult, pentru că va comporta excluderea lor de la nuntă. În organizarea cortegiului nupţial se va verifica ceva neaşteptat: mirele va întârzia mai mult decât de obicei. Aceasta poate fi datorită definirii contractului matrimonial ce trebuie stipulat cu rudele miresei, care trăgeau de timp, pentru a dovedi că renunţă cu greutate la fiică sau soră. Întârzierea răstoarnă planurile tinerelor care aşteaptă. Ele au aprins deja candelele lor, deoarece era mult mai dificilă aprinderea lor în ultimul moment. Candelele, numite aici lampades, erau alcătuite dintr-un băţ pe al cărui vârf erau legate bucăţi de pânză îmbibate cu ulei. Erau diferite de «lămpile din teracotă» (lychnoi) şi serveau pentru a lumina casa (Mt 5, 15), sau de «lanternele» (phanoi) folosite pentru a umbla noaptea, aşa cum e în fragmentul din In 18,3 cu ocazia arestării lui Isus. Candelele erau folosite de tineri şi tinere în cortegiul festiv, dar apoi serveau pentru a reuni dansurile şi cântecele în curtea casei mirelui, odată ajunşi la destinaţie.

            În timpul întîrzierii excesive a mirelui, tinerele care aşteaptă cu candelele deja aprinse mai întâi aţipesc iar apoi chiar adorm. Ora deja târzie, fumul acru pe care-l emanau torţele, conversaţia care puţin câte puţin slăbeşte, au dus la efectul lor de somnolenţă. Către miezul nopţii cineva, care stătea de pază la poartă, strigă: «Iată mirele! Ieşiţi-i în întâmpinare!» (v 6). Tinerele se trezesc şi încearcă să revitalizeze flacăra stinsă şi fumegândă a candelelor, punând ulei nou. Cele cinci nechibzuite îşi dau seama cu întârziere că nu s-au gândit să aducă cu ele unei de schimb, nu au fost prevăzătoare şi cer prietenelor înţelepte să le dea puţin din uleiul lor, însă primesc un refuz clar şi dur: «Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă! Mergeţi mai bine la cei care vând şi cumpăraţi-vă!» (v 9). În interiorul relatării figurative, refuzul are o clară semnificaţie simbolică. Uleiul indică credinţa, iar refuzul nu este un act de egoism ci o reală imposibilitate, pentru că nimeni nu poate oferi credinţa proprie celui care nu o are. Pe de altă parte, este deja târziu pentru a-şi procura uleiul, iar cele cinci prietene riscă să ajungă prea târziu la banchet, când uşa este de acum închisă.

            Suntem la încheierea ceremoniei nupţiale, când mireasa este primită, în sfârşit, în casa ce va fi a ei pentru totdeauna. Banchetul este pregătit în curte, înveselit prin cântecele şi dansurile reunite ale tinerilor şi tinerelor care petrec în mod zgomotos. Mirele a cerut să fie închisă uşa pentru a-i împiedica pe cei curioşi şi pe copii să ocupe puţinul spaţiu disponibil, iar când sosesc tinerele neprevăzătoare este deja mult prea târziu pentru a intra. Uşa nu se mai deschide nimănui. În mod ciudat, în relatare mireasa nu este niciodată numită: în simbolismul creştin din timpurile apostolice, ea reprezenta biserica, cea care merge în întâmpinarea mirelui Isus (Ap 19,7s; 21,2). Refuzul aspru al mirelui este tulburător, cu atât mai mult cu cât mirele este acelaşi Isus blând şi primitor pe care paginile evanghelice ni-l arată. Chemarea tinerelor este insistentă, cu o  suferinţă rugătoare, însă răspunsul este dur şi fără drept de apel: «Adevăr vă spun: nu vă cunosc». Tinerele sunt considerate străine şi necunoscute; nu fac parte, cu niciun titlu, din grup. Refuzul abia auzit recheamă un avertisment asemănător pe care Isus l-a rechemat în Discursul de pe Munte (Mt 7,21-23) şi ceea ce Isus a spus cu privire la uşa închisă în relatarea după Luca (13,25-29). Isus îi avertiza pe toţi că riscau să nu sosească la timp, dacă nu erau pregătiţi din timp pentru întâlnirea cu Domnul. Există, de fapt, un moment în care va fi prea târziu pentru a se răzgândi şi pentru a-şi da seama de propria greşeală. Nu se poate continua ignorându-l pe Dumnezeu care bate la uşă. Există riscul de a fi excluşi definitiv din casa sa. Timpul prea tîrziu va fi acela în care vom bate la uşa lui Dumnezeu după moarte, momentul în care vom fi chemaţi să dăm cont.