În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: «Când va veni Mângâietorul, pe care eu vi-l voi trimite de la Tatăl, Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, el va da mărturie despre mine. Şi voi veţi da mărturie, pentru că de la început sunteţi cu mine. Mai am multe să vă spun, dar acum nu le puteţi purta. Însă, când va veni el, Duhul adevărului vă va călăuzi în tot adevărul, căci nu va vorbi de la sine, ci va spune ceea ce va auzi şi vă va vesti lucrurile care vor veni. El mă va glorifica pe mine pentru că dintr-al meu va lua şi vă va vesti vouă. Toate câte le are Tatăl sunt ale mele; de aceea v-am spus că ia dintr-al meu şi vă va vesti» (In 15,26-27; 16,12-15)
—————————–
Opera Tatălui nu se conclude cu Învierea lui Cristos, ci cu posibilitatea de a trăi la lumina Învierii sale. Aceasta este Sărbătoarea Coborârii Duhului Sfânt.
Caracteristica Rusaliilor este extraordinara experienţă de comunicare: „cum de-i auzim fiecare în limba în care ne-am născut?”. Diversitatea popoarelor nu este ştearsă, nu se ajunge la o omogenitate, ci este vorba despre capacitatea de comunicare care depăşeşte orice barieră. Duhul Sfânt, care este iubire, dăruieşte această capacitate de a-i înţelege pe alţii şi de a se face înţeleşi de alţii.
Toţi reuşesc să înţeleagă în „limba în care s-au născut”, în limba maternă, limbajul cel mai apropiat de inima noastră, învăţat pe când eram copilaşi, o parte esenţială a identităţii noastre personale. Apostolii vorbesc în limba lor şi fiecare ascultător înţelege în limba cea mai apropiată de inima sa. Iată ce spun: „Îi auzim vorbind în limbile noastre despre faptele măreţe ale lui Dumnezeu”. Sunt înştiinţaţi despre „faptele măreţe ale lui Dumnezeu”, acesta este centrul mesajului. De ce este atât de important?
Evanghelia afirmă: „Duhul adevărului vă va călăuzi în tot adevărul, căci nu va vorbi de la sine, ci va spune ceea ce va auzi şi vă va vesti lucrurile viitoare”. Întreg adevărul are o legătură strânsă cu lucrurile viitoare. Într-adevăr, suntem definiţi de relaţia noastră cu viitorul; fiecare act uman este intenţional şi se mişcă spre ceva anume. Putem să percepem viaţa ca pe o fundătură, sau ca pe un drum care merge spre ceva minunat. Dacă într-o persoană există un „dialog” în relaţia sa cu viitorul, acesta o transformă. O persoană copleşită de angoase poate să devieze, pe când o persoană încrezătoare reuşeşte să vadă binele chiar şi în suferinţă.
Sfântul Francisc spunea: „Atât de mare este binele care mă aşteaptă, încât orice suferinţă îmi este plăcută”; suferinţele nu îl tulbură pe cel care merge spe un bine imens. Drumul care duce la prăpastie poate fi larg şi spaţios, iar drumul care duce la viaţă poate fi strâmt şi îngust: ceea ce contează este rezultatul.
Cât de mulţi oameni trăiesc într-o permanentă nelinişte, iar unii afirmă chiar că sunt credincioşi. Angoasa şi credinţa sunt opuse una faţă de cealaltă. Pe de altă parte, sunt mulţi oameni care rămân statornici şi înaintează prin mii de suferinţe. Poate fi unul care se „dezintegrează” în faţa unei mici incertitudini, şi poate fi altul care înaintează fără ezitare în faţa crucii. Inima acestuia din urmă ştie ceva despre viitorul său. Ce anume ştie? Inima sa a auzit vorbindu-se în limba maternă despre „faptele măreţe ale lui Dumnezeu”.
Ce este în faţa mea? Spre ce anume mă îndrept? Duhul Sfânt spune: mergi spre Providenţă. Faptele măreţe ale lui Dumnezeu.
Sfântul Pius de Pietrelcina – parafrazându-l pe sfântul Augustin – spunea: „Trecutul să-l încredinţăm milostivirii lui Dumnezeu, prezentul Harului Său, iar viitorul Providenţei sale”. Dacă trecutul, prezentul şi viitorul iau această „culoare”, Duhul Sfânt ne salvează şi începem să trăim viaţa lui Cristos. Fiindcă totul este catalizat de lucrarea lui Dumnezeu: mă împac cu trecutul meu fiindcă cred în milostivire, descopăr importanţa şi puterea harului în fiecare clipă, şi mă îndrept spre lumină, nu spre întuneric. Inima mea, în limba maternă, îmi spune: „Eşti în mâinile lui Dumnezeu care este Tatăl tău”.
(Comentariu de P. Fabio Rosini)
