În acel timp, deoarece poporul era în aşteptare şi toţi se întrebau în inima lor despre Ioan, dacă nu cumva este el Cristosul, Ioan le-a răspuns tuturor: „Eu vă botez cu apă, însă vine unul mai puternic decât mine, căruia nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua încălţămintei. El vă va boteza în Duhul Sfânt şi cu foc”.
În timp ce tot poporul era botezat, a fost botezat şi Isus şi, pe când se ruga, cerul s-a deschis şi Duhul Sfânt a coborât asupra lui sub chip trupesc, ca un porumbel, şi o voce a fost din cer: „Tu eşti Fiul meu cel iubit, în tine îmi găsesc toată plăcerea”.
—————–
Relatarea lui Luca despre Botezul lui Isus pleacă de la o întrebare ce era în inima poporului aflat în aşteptare: oare Ioan Botezătorul este Mesia? O persoană ca Ioan Botezătorul se încadrează în schemele umane: este un om serios, coerent şi exigent, care ştie să atragă atenţia conştiinţelor dezorientate. Este o personalitate care ştie să critice. Dar el răspunde: eu sunt doar apa, trebuie să vină Duhul lui Dumnezeu, focul său. El vorbeşte despre cu totul altceva.
Despre ce este vorba atunci? Despre un dar mai mare decât toate aşteptările: inimile oamenilor nu reuşesc să înţeleagă că Dumnezeu le dăruieşte lucrul la care ţine cel mai mult. Trebuie să descoperim că Cineva ne-a dăruit ceva care i-a fost mai preţios decât oricare alt lucru. Să înţelegem, astfel, cine suntem în ochii Lui, să descoperim cât suntem de importanţi pentru El, mai ales dacă am fost într-o situaţie în care i-am simţit prezenţa.
Dumnezeu nu spune şi nici nu cere ceva, ci a deschis scrinul şi a dăruit lucrul cel mai frumos pentru El, motivul bucuriei sale. „Tu eşti Fiul meu cel iubit, în tine îmi găsesc toată plăcerea”.
Descoperim astfel că există şi o „plăcere” a lui Dumnezeu. Ca şi cum am privi dincolo de vălul secretelor dumnezeieşti, drept în viaţa intimă a lui Dumnezeu: are un fiu care îl umple de bucurie.
Dumnezeu este Tată – aspect care deseori scapă minţii umane – şi este foarte fericit de acest lucru.
S-ar putea spune că aceasta este sărbătoarea paternităţii lui Dumnezeu.
Într-un interviu recent am fost întrebat ce aş dori să fie scris în „cutia neagră” a omenirii [au fost diferite iniţiative de a lăsa posterităţii într-o „cutie neagră”, în cazul unui cataclism global, termen preluat de la aeronavele ce au în dotare această cutie ce înregistreză convorbirile piloţilor, diferite lucruri preţioase şi semnificative ale culturii umane în mod virtual: fotografii cu oameni, obiecte de artă, muzică simfonică, imagini cu monumente arhitectonice, animale, etc.; au fost trimise în capsule chiar şi în spaţiu cu speranţa că vor întâlni alte civilizaţii (!), n. tr.], dacă toate scrierile vor dispărea, într-o frază care să fie cât mai concisă şi semnificativă. Am răspuns: „Dumnezeu este Tatăl nostru”.
Ne îndoim de paternitatea Sa – aceasta este tragedia umanităţii. Trebuie să o regăsim prin Cristos, fiindcă el este calea prin care putem să depăşim autodistrugerea, el este temelia iubirii.
Luca precizează că Dumnezeu Tatăl face acestă revelaţie pe când Isus se afla în rugăciune.
Am plecat de la ce se aştepta poporul, de la speranţele din inima sa, pentru a ajunge la această rază de lumină asupra inimii lui Dumnezeu Tatăl. Acum ajungem la inima rugăciunii lui Isus, ascultând ceea ce i se spune în timpul acestei rugăciuni: Tatăl vorbeşte direct cu El spunându-i că este Fiu iubit şi izvor de bucurie.
Chiar şi poporul simte acest lucru, fiindcă această revelaţie ne este destinată şi nouă, deoarece Duhul Sfânt care acum pluteşte asupra Sa, ne va fi dăruit şi nouă după Înviere.
Botezul nostru este luminat de această sărbătoare şi este sigilul sacramental care ne oferă o identitate impregnată de gândurile şi sentimentele lui Cristos.
Faptul că ştim că suntem fiii Tatălui ceresc şi că percepem blândeţea Sa este conţinutul existenţial al Botezului şi darul rugăciunii. Acest lucru trebuie să-l cunoaştem cu adevărat despre noi înşine şi despre aproapele, iar cu această certitudine trebuie să învingem sentimentul de singurătate şi toate fricile pot fi îndepărtate.
Cu toţii avem nevoie ca Tatăl ceresc să ne trimită Duhul său, care să plutească asupra noastră, aşa cum plutea asupra apelor la creaţie, pentru a ne face să reîncepem plecând de la iubirea Sa şi fiind conştienţi de valoarea vieţii noastre, de importanţa celor existente în jurul nostru.
