În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: „Era un om bogat care avea un administrator. Acesta a fost denunțat că i-ar risipi averea. El l-a chemat și i-a spus: «Ce aud despre tine? Dă cont de administrația ta, căci de acum nu mai poți fi administrator!». Atunci administratorul și-a spus în sine: «Ce voi face, pentru că stăpânul îmi ia administrația? Să sap, nu pot; să cerșesc, mi-e rușine. Știu ce voi face pentru ca oamenii să mă primească în casele lor atunci când voi fi dat afară din administrație». Și chemându-i pe debitorii stăpânului său, unul câte unul, i-a spus primului: «Cu ce ești dator stăpânului meu?». Acesta i-a spus: «Cu o sută de măsuri de untdelemn». El i-a răspuns: «Ia-ți chitanța, așază-te repede și scrie cincizeci!». După aceea, i-a spus altuia: «Tu cât datorezi?». Acesta a răspuns: «O sută de măsuri de grâu». El i-a spus: «Ia-ți chitanța și scrie optzeci!». Stăpânul l-a lăudat pe administratorul nedrept pentru că a lucrat cu înțelepciune; pentru că fiii veacului acestuia, în generația din care fac parte, sunt mai înțelepți decât fiii luminii.
Iar eu vă spun: Faceți-vă prieteni din mamóna nedreaptă, pentru ca ei să vă primească în corturile veșnice atunci când veți duce lipsă! Cine este credincios în cele mai mici lucruri este credincios și în cele mai mari. Și cine este necinstit în cele mai mici lucruri este necinstit și în cele mai mari. Deci, dacă voi nu ați fost credincioși cu mamóna nedreaptă, cine vă va încredința adevărata bogăție? Și dacă nu ați fost credincioși cu avuția străină, cine v-o va da pe a voastră? Niciun servitor nu poate sluji la doi stăpâni; căci sau îl va urî pe unul și-l va iubi pe celălalt, sau va ține la unul, iar pe celălalt îl va disprețui. Nu puteți sluji lui Dumnezeu și mamónei” (Lc 16,1-13).
–––––––––––
Textul evanghelic din această duminică a torturat imaginaţia multor comentatori de-a lungul secolelor, care au emis diferite interpretări.
Este vorba despre un administrator care foloseşte în mod greşit bunurile stăpânului său, iar acesta din urmă îl cheamă pentru a-i cere cont de administraţie şi a-i comunica că va fi demis din funcţia sa.
Aceasta este paradigma existenţei noastre: viaţa este o chemare a lui Dumnezeu de a primi multe daruri, de a fi binecuvântaţi cu talente şi calităţi, de a avea grijă de persoanele care ne-au fost încredinţate. Toate aceste lucruri sunt bogăţii care aparţin lui Dumnezeu. Noi suntem doar administratorii acestora.
Într-o bună zi ni se va cere cont despre modul în care am gestionat darurile noastre. Poate nu va trebui să răspundem de lumea întreagă, dar de lucrurile care ne-au fost încredinţate personal, cu siguranţă că da!
Cine va putea să răspundă fără teamă în faţa lui Dumnezeu?
Spune Psalmul De Profundis: „Dacă te-ai uita la fărădelegi, Doamne, cine ar mai putea să stea în faţa ta?” (Ps 130,3).
În fragmentul nostru administratorul este constrâns să recunoască că nu reuşeşte să găsească soluţii: „Să sap, nu pot; să cerşesc, mi-e ruşine”.
Aflându-se în această dilemă, recurge la o metodă ciudată: decide să administreze într-un mod surprinzător încheierea conturilor şi începe să reducă datoriile debitorilor. Şi – surpriză! – stăpânul îl laudă. A înţeles cum trebuia să administreze bunurile stăpânului, acesta era modul în care trebuia să acţioneze.
Noi rămânem perplecşi în faţa acestei scene, dar trebuie să înţelegem că aceste bunuri – care aparţin Stăpânului, Tatălui lui Isus Cristos şi al nostru – se administrează bine doar aşa: anulând, ştergând datoriile altora.
„Primiţi pe Duhul Sfânt! Cărora le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (In 20,22-23).
Învăţăm astfel că tot ceea ce ne dăruieşte Providenţa, mai ales Darurile darurilor, care este Duhul Sfânt, ne foloseşte pentru a iubi, pentru a fi milostivi, pentru a ierta păcatele. Administratorul este lăudat de stăpânul său atunci când foloseşte bunurile sale pentru a şterge datoriile. Pentru a fi milostiv. Se observă că înainte nu proceda astfel. Doar bunurile folosite pentru iubire sunt folosite cu adevărat bine.
Din această perspectivă putem înţelege cuvintele lui Isus: „Iar eu vă spun: Faceţi-vă prieteni din mamona nedreaptă, pentru ca ei să vă primească în corturile veşnice atunci când veţi duce lipsă”. Putem intra în corturile veşnice atunci când avem o atitudine plină de caritate faţă de celelate persoane, folosind cu iubire ceea ce posedăm, fiindcă orice bogăţie pe care o avem în realitate nu este a noastră, ci a lui Dumnezeu. Catehismul Bisericii Catolice afirmă: „Proprietatea asupra unui bun face din deţinătorul lui un administrator al Providenţei” (CBC 2404).
Ori asumăm atitudinea de administratori responsabili ai bunurilor acestei lumi, ori trăim doar ca nişte simpli stăpâni ai unor lucruri.
Fiecare act de caritate în parte necesită renunţare, generozitate. Pentru a iubi trebuie să renunţăm la posedare: „Nu puteţi sluji şi lui Dumnezeu şi mamonei”. Nu, chiar nu este posibil. Dacă a-l sluji pe Dumnezeu înseamnă iubire, atunci banul va fi supus iubirii.
Aceasta este buna administrare.
(Comentariu de P. Fabio Rosini)