În acel timp, Isus, călătorind către Ierusalim, trecea prin cetăți şi sate învățând. Dar cineva i-a spus: „Doamne, sunt puțini cei mântuiți?”. El le-a spus: „Străduiți-vă să intrați pe poarta cea strâmtă, căci vă spun, mulți vor căuta să intre, şi nu vor putea! După ce stăpânul casei se va scula şi va închide poarta, stând afară, veți începe să bateți la poartă, spunând: «Stăpâne, deschide-ne!», dar el, răspunzând, vă va spune: «Nu știu de unde sunteți». Atunci veți începe să spuneți: «Noi am mâncat şi am băut împreună cu tine, iar tu ai învățat prin piețele noastre». Însă el va spune: «Nu știu de unde sunteți; plecați de la mine voi toți, care săvârșiți nedreptatea!». Acolo va fi plânset şi scrâșnirea dinților când îi veți vedea pe Abraham, pe Isaac, pe Iacob şi pe toți profeții în împărăția lui Dumnezeu; voi însă veți fi alungați afară. Şi vor veni de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la miazăzi şi vor fi așezați la masă în împărăția lui Dumnezeu. Şi iată, cei din urmă vor fi primii, iar primii vor fi ultimii!”. Lc 13,22-30
––––––––––––
„Străduiţi-vă să intraţi pe poarta cea strâmtă!”.
Ce înseamnă că poarta e strâmtă? Continuând cu citirea acestui fragment din Evanghelia după sfântul Luca, înţelegem că această poartă rămâne deschisă doar pentru o anumită perioadă, la un moment dat se închide. Este vorba despre o poartă temporală, nu spaţială.
Mântuirea depinde de ocazii şi momente oportune din viaţa noastră.
Dar dacă Dumnezeu este bun, de ce la un moment dat închide poarta? Fiindcă viaţa nu este ca un joc video. Existenţa umană nu este asemenea unui film vechi în care totul se termină cu bine. Viaţa este un lucru serios.
Nu mă mântuiesc de unul singur, ci sunt mântuit de Altcineva, dar nu sunt mântuit fără ca eu să particip, trebuie să-mi aduc şi eu contribuţia. Este important ca eu să trec prin acea poartă atunci când mi se deschide.
Sunt unele ocazii care nu trebuie pierdute.
Nu pot să mă mulţumesc doar cu „mă descurc eu cumva…”. Nu pot să-mi permit lucxul de a trăi fără a intra în logica iubirii. Nu pot să-mi permit să fiu prea îngăduitor cu copiii mei în fiecare zi. La un moment dat nu mă vor mai asculta. Am avut ocazia de a le fi aproape cu un sfat, dar acum au devenit ca nişte străini. Deseori se întâmplă aşa.
Avem puţin timp la dispoziţie pentru a ne iubi.
Într-o anumită zi, poarta se va închide, şi este firesc să se întâmple aşa.
Să ne gândim la un exemplu banal: dar nu ar fi existat examenele, puţini dintre noi ar fi învăţat. Mai târziu, însă, toată viaţa îi vom mulţumi celui care ne-a învăţat ceva.
„«Noi am mâncat şi am băut împreună cu tine, iar tu ai învăţat prin pieţele noastre». Însă el va spune: «Nu ştiu de unde sunteţi; plecaţi de la mine voi toţi, care săvârşiţi nedreptatea!»”.
Ce frază teribilă pentru noi creştinii! Noi am mâncat cu Domnul în cadrul Euharistiei şi am ascultat Evanghelia sa, învăţătura sa. Isus nu neagă mesele luate în compania sa, sau faptul că am ascultat multe predici frumoase, dar pune la îndoială originile acţiunilor noastre, spunând „Nu ştiu de unde sunteţi!”. Nu ştiu de unde proveniţi, care este punctul vostru de plecare.
De unde izvorăsc acţiunile mele? Care sunt priorităţile mele? La ce ţin cu adevărat?
Pedeapsa dată de Isus este semnificativă: „Plecaţi de la mine…!”. Pedeapsa este îndepărtarea de El.
În viaţă ne temem de multe lucruri, dar poate nu ne temem îndeajuns de faptul că suntem departe de Domnul. Ne temem că putem să ne facem de rușine cu ceva anume, că putem pierde banii, că nu reușim să avem anumite plăceri, că nu ne îndeplinim anumite obiective, dar nu ne temem că-l putem pierde pe Isus…
Dacă ni se spune că suntem vorbiţi de rău, sau că ne-a fost golit cardul de hoţi, este foarte grav. Dacă ni se spune că nu suntem aproape de Isus…, ne gândim că la urma urmei se poate merge înainte şi aşa. Da, bine, mulţumim, vom ţine cont şi de acest aspect… Poate mă voi gândi mâine, dacă am timp…
Dar de ce acest discurs pare atât de greoi şi sună ca o eternă sâcâială? Fiindcă nu am înţeles cine este poarta. Nu am descoperit că prin acea trecere se intră în viaţă. Vom descoperi acest lucru atunci când vom încerca să trecem prin această poartă, în ziua în care ne vom încredinţa lui Dumnezeu, în ziua în care îi vom cere iertare, atunci când îl vom căuta pe fratele nostru pentru a ne împăca pe el, atunci când îl vom primi pe celălalt aşa cum este el.
Dacă acea poartă este trecerea pentru a sta cu Isus, vom începe să înţelegem ce înseamnă să stăm cu El. Atunci când spune „Străduiţi-vă să intraţi pe poarta cea strâmtă!”, nu ne ameninţă. Ne invită.
(Comentariu de P. Fabio Rosini)