În acel timp, Isus a primit mulțimile și le-a vorbit despre împărăția lui Dumnezeu vindecându-i pe bolnavi. Începuse să se lase înserarea; atunci, apropiindu-se cei doisprezece, i-au spus: „Dă drumul mulţimii pentru ca, mergând prin satele şi ţinuturile dimprejur, să-şi găsească adăpost şi de mâncare, pentru că aici suntem într-un loc pustiu!”. El însă le-a spus: „Daţi-le voi să mănânce!”. Dar ei au răspuns: „Nu avem mai mult de cinci pâini şi doi peşti. Doar dacă ne-am duce noi să cumpărăm de mâncare pentru tot poporul acesta!”. Erau cam cinci mii de bărbaţi. Atunci le-a zis discipolilor săi: „Puneţi-i să se aşeze în grupuri de câte cincizeci!”. Ei au făcut astfel şi i-au aşezat pe toţi. Atunci, luând cele cinci pâini şi cei doi peşti, a privit spre cer, le-a binecuvântat, le-a frânt şi le-a dat discipolilor ca să le pună înaintea mulţimii. Toţi au mâncat şi s-au săturat şi au adunat din ceea ce a prisosit pentru ei, din bucăţile de pâine, douăsprezece coşuri (Lc 9,11-17).
–––––––––
Sărbătoarea „Trupul şi Sângele Domnului” celebrează relaţia noastră cu Dumnezeu, care nu este făcută din abstracţii, ci din realităţi concrete, aşa cum este mâncarea care ne hrăneşte.
În textul evanghelic din această duminică se pleacă de la zi în care Cristos vesteşte Împărăţia lui Dumnezeu şi are grijă de mulţimi. Ceea ce va urma, va avea rolul de a manifesta în mod tangibil ceea ce El a predicat şi săvârşit.
Suntem la sfârşitul zilei, seara se apropie şi apare o necesitate urgentă: această mulţime de oameni, care a ascultat toată ziua, va trebui totuşi să mănânce…
În orice relaţie, mai devreme sau mai târziu, soseşte momentul în care ies la suprafaţă nevoile celuilalt: ce trebuie făcut în acel moment? Omul are tendinţa de a prefera să evite acest tip de situaţii, aşa cum este şi atitudinea discipolilor: „Dă drumul mulţimii pentru ca, mergând prin satele şi ţinuturile dimprejur, să-şi găsească adăpost şi de mâncare!”.
Strategia lui Isus este total diferită: El nu rezolvă problema de unul singur, ci îi implică şi pe discipolii săi neîncrezători pentru ca soluţia să devină eficace. Are nevoie de pâinile lor pentru a rezolva situaţia.
Ce lucru curios! Noi înşine suntem înfometaţi, dar El ne cheamă să satisfacem foamea altora. Dar tocmai satisfăcând nevoia altora foamea noastră este săturată cu adevărat.
Noi ne gândim: „Dacă aş avea destul, aş dărui, dar neavând suficient, nu pot desigur să rezolv aceste probleme…” – ni se pare evident acest mod de a vedea lucrurile, dar cu Dumnezeu lucrurile nu stau aşa! Cu Isus nu se pune problema dacă avem destul, ci problema constă în a-i încredinţa sau nu ceea ce avem, atât cât este, puţin sau mult. El va şti să multiplice acest „puţin”, cu condiţia să poată dispune de el.
Omul, atunci când este sub presiunea problemelor, se chinuie să găsească soluţii, iar experienţa ne învaţă că uneori soluţiile sunt mai rele decât problemele… dacă, într-adevăr, neliniştea devine vizitiul vieţii noastre vom ajunge la autodistrugere sau la mediocritate, aceasta din urmă caracterizând şi soluţia propusă de discipoli.
Pasul crucial – aici ca şi în orice altă situaţie – nu este de a avea cine ştie ce resurse în buzunar pentru a rezolva problemele, ci să facem saltul şi să intrăm în relaţie cu Dumnezeu.
Se poate întâmpla ca ultimul lucru la care cineva se gândeşte este că trebuie să-i „încredinţeze” lui Dumnezeu acel puţin pe care îl are.
Pentru noi creştinii fiecare problemă se joacă pe planul relaţiei cu Tatăl. Acolo descoperim de mii de ori că ceea ce ne nelinişteşte este o oportunitate de creştere, devenind un loc în care intrăm în relaţie cu Providenţa sa.
Pentru discipoli, foamea mulţimii este momentul de a experimenta Împărăţia lui Dumnezeu despre care Isus a vorbit toată ziua. Puterea lui Dumnezeu nu elimină fragilitatea noastră, ci face din precarietăţile noastre locul în care găsim pace în El.
Isus însuşi îşi înalţă ochii spre cer înainte de a binecuvânta pâinea şi de a o împărţi discipolilor. Chiar şi El, pentru a rezolva problema foamei mulţimilor face apel la Cer, se încredinţează legăturii sale de iubire cu Tatăl. Drept consecinţă, soseşte abundenţa.
(Comentariu P. Fabio Rosini)