O lumină mare în întunericul lumii
În zilele acelea, a venit un decret din partea împăratului Augusta ca să se facă recensământ pe tot pământul. Acest recensământ a fost primul, pe când Quirinius era guvernator al Siriei. Toți mergeau să fie înscriși, fiecare în cetatea sa. Și Iosif a urcat din Galileea, din cetatea Nazaret, către Iudeea, în cetatea lui David, care se numește Betleem, întrucât era din casa și din familia lui David, pentru a se înscrie împreună cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată. Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca Maria să nască și l-a născut pe fiul ei, primul născut, l-a înfășat și l-a culcat în iesle, pentru că nu era loc de găzduire pentru ei. În același ținut erau unii păstori care trăiau pe câmp și păzeau turmele pe timpul nopții. Și le-a apărut un înger al Domnului și gloria Domnului i-a învăluit în lumină, iar ei au fost cuprinși de o mare spaimă. Îngerul le-a spus: „Nu vă temeți, căci, iată, vă vestesc o mare bucurie care va fi pentru tot poporul: astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul. Acesta este semnul: veți găsi un copil înfășat și culcat în iesle”. Dintr-o dată, s-a unit cu îngerul o mulțime din oastea cerească, lăudându-l pe Dumnezeu și spunând: „Mărire în înaltul cerurilor lui Dumnezeu, și pe pământ pace oamenilor pe care el îi iubește!” (Lc 2,1-14)
———————————–
Cea de azi este o noapte sfântă, noapte așteptată pentru lungi secole, de multe generații de credincioși. Este ultima dintre cele patru nopți care, după tradiția ebraică, marchează istoria mântuirii. Prima noapte a fost ce a creației, când Dumnezeu a creat lumina (Gen 1,3-5); cea de-a doua a fost aceea a pactului dintre Dumnezeu și Abraham în noaptea înstelată (Gen 15,5); a treia noapte a fost cea a eliberării din sclavia Egiptului, când tot poporul a așteptat trecerea salvifică a lui Dumnezeu (Ex 12,42). A fost noaptea cea mai importantă, comemorată în fiecare an la cina pascală ebraică. Chiar în acea noapte, însă, se veghea în așteptarea venirii Mesiei, precedată de vestirea lui Ilie reîntors la viață (Mal 3,1.23). Este noaptea pe care noi o trăim. Viața lui Isus se deschide noaptea: noaptea Nașterii și cea a Paștelui, nopțile cele mai solemne ale anului liturgic. Dumnezeu acționează atunci când încetează frenezia activității noastre umane, în tăcerea stării de nemișcare, departe de zarva lumii. Liturgia alătură acestei nopți sfinte evenimentul întâmplat în Egipt momentului eliberării în timpul nopții al vechiului popor al lui Dumnezeu: «Când tăcerea profundă învăluia toate și noaptea era la jumătatea cursului ei, cuvântul tău atotputernic, luptător de neoprit, din ceruri, de la tronul tău regesc» (Înţ 18,14s). Noaptea devine luminoasă când Dumnezeu o locuiește: «Dar nici întunericul nu-i întuneric pentru tine, iar noaptea este luminoasă ca ziua și întunericul este ca lumina» (Ps 139,12). Lumina de pe Tabor a sfâșie noaptea, la fel ca azi.
Luca ne povestește cu extremă sobrietate evenimentele întâmplate în acea noapte a Nașterii. Relatarea sa începe cu o referință istorică precisă. Nașterea nu este o legendă în afara timpului, este un eveniment istoric de mare relevantă pentru credința noastră. Cu sensibilitatea sa istorică, evanghelistul așază nașterea lui Isus într-o panoramică a dimensiunii cosmice pentru lumea atunci cunoscută. Totul începe dincolo de granițele Palestinei, în îndepărtata capitală a imperiului roman. Nașterea lui Isus este inserată în istoria Romei, care era istoria lumii de atunci. Luca o vede ca fiind amplasată într-un recensământ care implică «întreaga lume» (pàsan ten oikoumènen). Cezar August vrea restructurarea vastului său imperiu, care se extinde până acum din India până la Atlantic și necesită numărarea supușilor săi. Cadrul servește pentru a măsura amplitudinea geografică a evenimentului relatat. Acel copil intră, ca noi toți, în lumea umană într-un moment istoric precis fixat de Dumnezeu și, la fel ca toți, este înregistrat în registrul populației unei localități din Iudeea.
Nașterea lui Isus este amplasată istoric în micul sat din Betleem, însă îi interesează pe toți locuitorii lumii, este așezat în centrul universului. Isus s-a născut pentru toți, cei statistic numărați de imperiul roman și cei încă necunoscuți din noile continente. Cezar August, tatăl-stăpân al lumii, este prezentat aici ca fiind îl slujba lui Dumnezeu, ca cel care împlinește punctual, chiar dacă în mod inconștient, planul divin prin recensământul său. În orient, recensământul se făcea în locurile de origine ale persoanelor, și nu acolo unde își aveau reședința. Era un mijloc ingenios destul de eficace ca precizie de înregistrare, în locuri cu o mare mișcare socială. Și Iosif, care era din casa și din familia lui David, a trebuit să se deplaseze din regiunea Galilei, unde locuia, în regiunea Iudeii, acolo unde își avea originea familia sa, pentru a se înscrie împreună cu Maria, logodnica sa, care era însărcinată.
O călătorie lungă de 160 de Km., care nu se putea parcurge în mai puțin de patru sau cinci zile de mers, prevăzând locuri pentru a înnopta de-a lungul drumului, în adăposturi improvizate. Pentru o femeie însărcinată în luna a noua era o oboseală și un risc ce nu putea lăsa în indiferență. Însă Fiul lui Dumnezeu a voit să se nască în afara structurii unei case, cu toți cei strămutați ai lumii, punând la încercare capacitatea noastră de primire.
După precizarea timpului și locului, care constituie cadrul Nașterii, este relatată nașterea copilului cu o extremă concizie: «Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca Maria să nască și l-a născut pe fiul ei, primul născut, l-a înfășat și l-a culcat în iesle, pentru că nu era loc de găzduire pentru ei». Luca precizează că nașterea copilului a avut loc când Maria și Iosif erau deja la Betleem. Maria și Iosif nu erau niște oameni lipsiți de experiență, conștienți de oboseala și de riscurile din timpul călătoriei, își luaseră măsurile necesare pentru a nu se confrunta cu surprize neplăcute. Trei fraze scurte descriu momentul nașterii și comportamentul Mariei: «L-a născut pe fiul ei, primul născut, l-a înfășat și l-a culcat în iesle». Sunt fraze sărăcăcioase, însă fac să se intuiască problemele unei maternități înfăptuite în situații de urgență. Imediat se are impresia că Maria este o mamă activă, întreprinzătoare și curajoasă care, la fel ca multele femei orientale din acea vreme, știe să se descurce singură, fără incertitudini și frici nejustificate.
Copilul adus la lumină este indicat ca «întâi născut». Termenul avea o valoare religioasă clară pentru evrei: copilul indicat ca «întâi născut» avea o personalitate juridică specială: era consacrat lui Dumnezeu încă din sânul matern. Isus este un întâi născut, adică un salvat înainte de a fi un salvator, la fel ca întâii născuți ai lui Israel salvați în timpul Exodului. Însă termenul de «întâi născut» are și o semnificație creștină particulară: Isus este primul născut dintre mulți frați, inaugurează o nouă generație de oameni (Rom 8,29), de care aparținem cu toții ca fiind creștini.
Înfășarea copilului este o acțiune iubitoare, indispensabilă pentru un copil care se naște gol. Luca le rezumă pe toate celelalte acțiuni materne. Maria și Iosif nu erau oameni neîngrijiți. Condițiile demne de un meșteșugar ca Iosif i-au permis Mariei să pregătească cele necesare pentru copilul său care urma să sosească. Ceea ce nu i-a putut oferi mama a fost un leagăn. Isus s-a născut în afara casei, într-un ambient sărac tipic păstorilor și țăranilor. Locul în care Isus a fost așezat este indicat cu termenul grec «Phàtne», care înseamnă «iesle sau jgheab» și care, tradus în latină, exprima «praesepium». Tocmai acest cuvânt a dat numele plăcutei compoziții de Crăciun pe care noi o amenajăm în case și în biserici.
În timp ce la Betleem totul urma cursul normal al vieții, în câmpie se dezlănțuia bucuria paradisului în sărbătoare. Un înger vestea acest eveniment păstorilor, într-un nimb de lumină foarte puternică. Cuvintele sale rechemau promisiunile mult așteptate și bucuria realizării acestora pentru întreg poporul. Acel copil poartă pe umeri titlurile cele mai mărețe, nemaiauzite: este Mântuitorul, Cristosul și Domnul. Pentru a confirma vestea, sosește o mulțime de îngeri cântând «mărire în înaltul cerurilor lui Dumnezeu, și pe pământ pace oamenilor pe care el îi iubește». Copilul acela este tot ceea ce Dumnezeu putea oferi mai mult și ceea ce putea primi omenirea. Primii care au știut sunt cei mai săraci din acel ținut, descendenții ideali ai lui David, tânărul păstor din Betleem.
