Astăzi s-a născut Mântuitorul, Cristos şi Domnul
În zilele acelea, a venit un decret din partea lui Cezar August ca să se facă recensământ pe tot pământul. Acest recensământ a fost primul, pe când Quirinius era guvernator al Siriei. Toți mergeau să fie înscriși, fiecare în cetatea sa. Și Iosif a urcat din Galileea, din cetatea Nazaret, către Iudeea, în cetatea lui David, care se numește Betleem, întrucât era din casa și din familia lui David, pentru a se înscrie împreună cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată. Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca [Maria] să nască și l-a născut pe fiul ei, primul născut, l-a înfășat și l-a culcat în iesle, pentru că nu era loc de găzduire pentru ei.
În același ținut erau unii păstori care trăiau pe câmp și păzeau turmele pe timpul nopții. Și le-a apărut un înger al Domnului și gloria Domnului i-a învăluit în lumină, iar ei au fost cuprinși de o mare spaimă. Îngerul le-a spus: „Nu vă temeți, căci, iată, vă vestesc o mare bucurie care va fi pentru tot poporul: astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul. Acesta este semnul: veți găsi un copil înfășat și culcat în iesle”. Dintr-o dată, s-a unit cu îngerul o mulțime din oastea cerească, lăudându-l pe Dumnezeu și spunând: „Mărire în înaltul cerurilor lui Dumnezeu, și pe pământ pace oamenilor pe care el îi iubește!” (Lc 2,1-14).
—————————————–
Această noapte este una sfântă, noapte aşteptată timp de multe secole de numeroase generaţii de credincioşi. Este ultima din cele patru nopţi care marchează istoria mântuirii, după tradiţia ebraică. Prima noapte a fost cea a creaţiei, atunci cânt Dumnezeu a creat lumina (Gen 1,3-5); a doua noapte a fost cea a alianţei dintre Dumnezeu şi Abraham, într-o noapte înstelată (Gen 15,5); a treia noapte a fost aceea a eliberării din sclăvia Egiptului, când întreg poporul a aşteptat trecerea mântuitoare a lui Dumnezeu (Ex 12,42). A fost noaptea cea mai importantă, comemorată în fiecare an la cina pascală ebraică. Însă, tocmai în acea noapte se veghea în aşteptarea venirii Mesiei, precedată de vestea noului Ilie (Mal 3,1.23). Este noaptea pe care noi o trăim. Viaţa lui Isus începe şi se încheie noaptea: noaptea Crăciunului şi cea a Paştelui, nopţile cele mai solemne din anul liturgic.
Luca ne relatează, cu extremă sobrietate, evenimentele întâmplate în acea noapte de Crăciun. Povestirea sa cuprinde în mod indispensabil încadrarea istorică în timp şi spaţiu; evenimentul central al naşterii şi, în final, vestirea ei solemnă făcută păstorilor care se aflau pe câmpiile Betleemului. Cu sensibilitatea sa istorică, evanghelistul localizează naşterea lui Isus într-o dimensiune universală, chiar cosmică. Totul începe cu mult dincolo de frontierele Palestinei, în îndepărtata capitală a ‘imperiului roman. Naşterea lui Isus este încadrată în istoria Romei care, în acea vreme, era istoria lumii cunoscute. Evanghelistul o vede introdusă într-un recensământ care implică «tot pământul» (pàsan ten oikoumènen). Cezar August vrea să-şi restructureze vastul imperiu, care se întinde de acum din India până la Atlantic şi vede nevoia de a a-i număra pe supuşii săi. Încadrarea universală serveşte evanghelistului pentru a măsura lărgimea geografică a evenimentului povestit. Acel copil intră în lumea noastră umană, devine unul dintre noi, scris în registrul unei localităţi din Iudeea. Naşterea lui Isus este localizată istoric în micul sat din Betleem, însă îi interesează pe toţi oamenii lumii, se află în centrul universului. Isus s-a născut pentru toţi. Cezar August, tatăl-patron al lumii, este văzut aici ca slujindu-l pe Dumnezeu, ca un punctual interpret, chiar dacă în mod inconştient, al planului divin prin reecensământul său. În orient, recensământul se făcea în locurile de origine ale persoanelor, şi nu în locurile de reşedinţă. Era un mijloc destul de eficace de precizie a înregistrărilor, în locurile cu o puternică mobilitate socială. Şi Iosif, care era din casa şi din familia lui David, a trebuit să se mute din Galileea în Iudeea pentru a se înscrie împreună cu Maria, logodnica sa, care era însărcinată. O călătorie lungă de 160 Km, care nu se putea face în mai puţin de patru sau cinci zile de mers, prevăzând să înnopteze de-a lungul drumului în adăposturi improvizate.
După precizarea timpului şi a locului, care constituie cadrul Crăciunului, este povestită naşterea copilului cu o extremă concizie: «Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca [Maria] să nască și l-a născut pe fiul ei, primul născut, l-a înfășat și l-a culcat în iesle, pentru că nu era loc de găzduire pentru ei». Luca precizează că naşterea copilului a avut loc atunci când Maria şi Iosif erau deja la Betleem. Intenţionează să ne spună că Maria şi Iosif nu erau nişte oameni nepregătiţi, trebuiau să fi luat măsurile necesare pentru a nu întâmpina suprize neplăcute. Trei fraze scurte descriu momentul naşterii şi comportamentul Mariei: «L-a născut pe fiul ei, primul născut, l-a înfășat și l-a culcat în iesle». Sunt fraze schematice, însă fac să intuim problemele unei maternităţi realizate în circumstanţe de urgenţă. Se are imediat impresia de a întâlni o mamă activă, întreprinzătoare şi curajoasă, care ştie să se descurce cu naturaleţe într-un moment atât de dificil. Ca multe femei orientale din acea vreme, ştie să facă totul singură, fără incertitudini şi frici nejustificate. Copilul adus la lumină este indicat ca «primul născut». Pentru evrei, acest termen avea o valoare puternică juridico-religioasă. Chiar şi fiul «unic» era indicat ca «primul născut» pentru faptul că poseda o proprie personalitate juridică: era consacrat lui Dumnezeu încă din sânul matern. Este probabil ca relatarea proto-creştină folosită de Luca să fi folosit deja pentru Isus termenul de «primul născut» în sens teologic: primele comunităţi îl considerau pe Isus ca primul născut între mulţi fraţi, o nouă generaţie de oameni (Rom 8,29).
Înfăşarea copilului este o acţiune iubitoare, indispensabilă pentru un copil care se naşte gol. În acest act, Luca rezumă toate celelalte acţiuni materne. Trebuie să ne păzim de pauperismul excesiv în reconstruirea ieslei. Maria şi Iosif nu erau nici sărăcntoci şi nici cerşetori. Iosif era un meşteşugar care îşi susţinea cu decenţă familia sa. Condiţiile demne ale familiei şi un minim de sacrificii şi de economii, i-au permis Mariei să pregătească trusoul pentru copilul ei care urma să se nască. Ceea ce mama nu i-a putut oferi a fost un leagăn. Isus se naşte în afara casei, într-un ambient sărac al păstorilor şi agricultorilor. Locul unde Isus a fost depus este indicat cu termenul grec «Phàtne», care înseamnă «iesle sau grajd» şi care, tradus în latină, spunea: «praesepium». Tocmai acest cuvânt a dat numele simpaticei compoziţii de Crăciun pe care noi o pregătim în case şi biserici.
În timp ce la Betleem totul avea loc în normalitatea vieţii, în câmpie se dezlănţuia bucuria paradisului în sărbătoare. Un înger vesteşte evenimentul păstorilor, într-un nimb de lumină foarte puternică. Cuvintele sale recheamă promisiunile mult aşteptate şi bucuria împlinirii acestora pentru întregul popor. Acel copil duce pe umerii săi titlurile cele mai mari, nemaiauzite vreodată: este Mântuitorul, Cristos şi Domnul. Pentru a confirma vestea, soseşte o mulţime de îngeri ca să cânte «mărire în înaltul cerurilor lui Dumnezeu, și pe pământ pace oamenilor pe care el îi iubește». Acel copil este tot ceea ce Dumnezeu poate oferi mai măreţ şi ca lumea să primească. Cei dintâi care află sunt cei mai săraci din acel loc, urmaşii ideali ai lui David, tânărul păstor din Betleem.