Au găsit Copilul și pe Maria, mama sa
După ce s-a născut Isus în Betleemul Iudeii în zilele lui Irod, regele, iată că au ajuns la Ierusalim nişte magi din Răsărit şi întrebau, spunând: „Unde este regele nou-născut al iudeilor? Căci am văzut steaua lui la răsărit şi am venit să-l adorăm”. Auzind aceasta, regele Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el. Adunându-i pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului, a căutat să afle de la ei unde avea să se nască Cristos. Ei i-au spus: „În Betleemul Iudeii, căci aşa este scris de profet: «Şi tu, Betleem, pământ al lui Iuda, nicidecum nu eşti cea mai mică dintre cetăţile de seamă ale lui Iuda; căci din tine va ieşi stăpânitorul care va păstori poporul meu, Israel»”. Atunci Irod, chemându-i pe magi în secret, a aflat de la ei timpul precis când li s-a arătat steaua. Şi, trimiţându-i la Betleem, le-a spus: „Mergeţi şi informaţi-vă cu exactitate despre copil şi, când îl veţi fi găsit, faceţi-mi cunoscut şi mie ca să merg şi eu să-l ador!”. După ce l-au ascultat pe rege, au plecat şi iată că steaua pe care o văzuseră la răsărit mergea înaintea lor până când, venind, s-a oprit deasupra locului unde era copilul. Când au văzut steaua, au fost cuprinşi de o bucurie foarte mare. Şi, intrând în casă, au văzut copilul împreună cu Maria, mama lui. Apoi, căzând la pământ, l-au adorat şi, deschizând tezaurele lor, i-au oferit daruri: aur, tămâie şi smirnă. După ce li s-a revelat în vis să nu se mai întoarcă la Irod, au plecat pe alt drum în ţara lor.
Epifania este un cuvânt grec care înseamnă «manifestare». Azi este sărbătoarea manifestării lui Isus, a primei sale revelații în fața lumii. Până acum, copilul Isus fusese văzut doar de locuitorii Betleemului, fie de cei care locuiau în sat, fie de cei care locuiau pe câmp. În sat, vestea nașterii sale nu avea nevoie de mesageri speciali; nașterea unui copil într-o comunitate mică era un eveniment așa de extraordinar că nimeni nu-și putea permite să-l ignore; vestea era așteptată și se răspândea de la sine, din gură în gură. Păstorilor care locuiau în câmp vestea le-o dădu un înger din cer, probabil cel al vestirilor lui Zaharia, Mariei și lui Iosif.
A fost o apariție neașteptată, foarte luminoasă, spectaculară și impresionantă, care trezi în noaptea profundă și umplu de frică pe acei oameni simpli și liniștiți, care nu erau obișnuiți cu viziunile cerești. Apoi, acel înger luminos a fost înconjurat de nenumărate ființe cerești, care formau un cor foarte puternic, capabil să spintece tăcerea profundă a acelei câmpii situată la marginea deșertului Iudeii. Se părea că se vede faimoasa scară a lui Iacob apărută în Betel, puțin mai la nord, în plină noapte, ca să tulbure somnul bătrânului patriarh, și el păstor. Dar îngerii care apăruseră atunci, nu cântau; urcau și coborau, ca și cum ar fi voit să deschidă o stradă între cer și pământ (Gen 28,12ss). Iacob numi acel loc «Betel» (Casa lui Dumnezeu). Acesta chema îndeaproape numele Betleem (Casa pâinii), unde îngerii au venit în număr mare să cânte. Aici, într-adevăr s-a deschis o mare scară între cer și pământ. Dumnezeu a coborât între noi în chip uman. Păstorii au alergat să vadă acel eveniment măreț și „au găsit pe Maria, Iosif și Copilul culcat într-o iesle” (Lc 2,16).
Și Magii, ca și păstorii, au primit mesajul în plină noapte: o stea extraordinară a apărut într-o noapte, pe cerul înstelat din îndepărtata lor țară. Trebuie să se fi întâmplat ceva măreț, se gândeau, pentru că s-a pus în mișcare chiar și cerul. Magii studiau astronomia, obișnuiți să scruteze stelele, dar aceea nu era o stea ca toate celelalte: se mișca de la orient către occident, deci nu era o cometă cunoscută. Trebuie să fi studiat fenomenul și să se fi consultat între ei, cum știu să facă oamenii de știință. Poate au descoperit că unul dintre ei, pe nume Balaam, cu 1200 ani înainte, făcuse o profeție privitoare la poporul lui Israel, care pe atunci se întorcea din Egipt în Palestina, țara părinților lor. Au citit-o cu atenție. Spunea: «Eu îl văd, dar nu acum, îl contemplu, dar nu de aproape: o stea răsare din Iacob și un toiag se ridică din Israel» (Num 24,17). Steaua era legată de sceptru, adică de nașterea unui rege în pământul de la occident.
Atunci au plecat către acel ținut, până ce au ajuns în Iudeea. Acea stea îl indica pe regele iudeilor de abia născut. Câți magi erau? De unde veneau? Matei nu ne spune cu exactitate; scrie doar că «câțiva magi au venit din orient la Ierusalim». Orientul cunoscut pe atunci era Țara Mesopotamiei, Persia, Arabia. Tradiția a păstrat amintirea a trei oameni de știință proveniți chiar din aceste localități. Numărul trei este luat din cele trei daruri pe care ei le-au adus Copilului Isus: aur, tămâie și smirnă; un dar pentru fiecare.
Cu toate că au urmărit steaua, a fost natural pentru ei să meargă în capitala regatului. Unde putea să se nască regele anunțat de acea stea, dacă nu în palatul regal? La Ierusalim, Irod construise un minunat palat regal, în locul unde odinioară era situat palatul regal al lui David și Solomon, cărora se considera urmaș, cu toate că nu era iudeu, ci idumeu. Însă magii au trebuit să înțeleagă repede că acela nu era locul potrivit, pentru că steaua dispăruse de îndată ce au pus piciorul în oraș. Venirea lor a provocat neliniște și panică la curte și între oameni, ca și cum s-ar fi apropiat o tornadă furioasă. Irod avea ideea fixă că cineva complota mereu împotriva lui. Auzind că se născuse, fără știrea sa, “regele iudeilor”, și că fusese anunțat chiar și de o stea din cer, acest fapt îl umplu de preocupare și frică superstițioasă. Acea frică ce l-a făcut să extermine aproape jumătate din familia sa. Dar iluștrii oaspeți pe care îi avea în față și acel semn ceresc îl sfătuiau să-și înfrâneze mânia și să acționeze cu diplomație și prudență. Cel nou născut nu era un rege oarecare, era Mesia așteptat de secole.
I-a chemat pe înțelepții religioși ai poporului său care erau în Sinedriu, pentru ca, în prezența sa, să-i informeze pe magi asupra locului nașterii faimosului rege descendent al lui David. Așa putea să înțeleagă de partea cui erau autoritățile religioase din oraș și dacă puneau la cale vreun complot secret. Sinedriul s-a pronunțat într-un mod detașat și neutral, citând o profeție a profetului Miheea, care trăise cu șapte secole în urmă. Niciunul dintre ei nu și-a permis să o comenteze, atât de mare era teama de a fi suspectați de regele lor maniac care cântărea cuvintele și gesturile. Și Irod era atent să nu-și manifeste adevăratele intenții în fața magilor, a experților și a oamenilor influenți de la curte care impuneau respectul. S-a interesat cu grijă, în secret, asupra timpului exact în care a apărut steaua pe cer și i-a trimis pe magi la Betleem. Le ceru numai să-l informeze, la întoarcere, despre ceea ce aveau să găsească, pentru că și el voia să meargă și să se închine noului născut rege al iudeilor. Dar în inima regelui și a supușilor săi era refuzul acelui Mesia pe care părinții lor îl așteptaseră și-l doriseră de-a lungul secolelor. Aici a avut loc adevărata ruptură a poporului de Dumnezeul său: cei de departe au devenit apropiați și cei de aproape, depărtați.
Magii și-au reluat drumul într-un mod mai conștient: în afară de călăuzirea stelei, pe care au regăsit-o cu bucurie mare, în afara orașului, acum aveau și Cuvântul Domnului, care arăta cu exactitate Betleemul, locul nașterii regelui lor. Știința și credința mergeau împreună către același obiectiv. Încă nu fuseseră puse în opoziție așa cum se întâmplă astăzi. Din fericire, acei oameni înțelepți nu considerau credința, rezultată din Cuvântul lui Dumnezeu, un element obscurantist pentru cultură. În rest, credința completa cultura lor științifică și colabora cu matematica și astronomia. Adevărata căutare a lui Dumnezeu are nevoie de aceste două picioare pentru a merge pe calea cea dreaptă.
La Betleem steaua s-a oprit asupra casa unde se născuse Isus. Au intrat și «au văzut Copilul cu Maria, mama sa, s-au prosternat și l-au adorat». Gesturi simple și umile, dar atât de prețioase pentru că erau împlinite de oameni de știință și de credință, care au impus respect până și lui Irod. Matei descrie aici o scenă de Crăciun repetată în multe familii creștine, în noaptea de Crăciun, în fața ieslei și a pomului de Crăciun: prezentarea darurilor. Darurile magilor erau daruri exotice de o mare valoare pe piața timpului: aur, tămâie și smirnă. Dincolo de semnificația simbolică, care are și ea valoarea sa, acele daruri erau Providența lui Dumnezeu în vederea călătoriei lungi și incomode pe care familia trebuia să o facă peste câteva zile. Tatăl din cer trimitea provizii de călătorie pentru Fiul său. Cu acestea, familia din Betleem a putut să înfrunte cheltuielile și inconvenientele unei lungi migrări în țară străină.
