Toleranţi cu ceilalţi, exigenţi cu noi înşine
În timpul acela, Ioan i-a zis: „Învățătorule, am văzut pe unul care scotea diavoli în numele tău și i-am interzis, pentru că nu ne urmează”. Dar Isus i-a spus: „Nu-l opriți; căci nimeni care face o minune în numele meu nu poate îndată să mă vorbească de rău, pentru că cine nu este împotriva noastră este pentru noi. Oricine vă va da să beți un pahar cu apă în numele meu, pentru că sunteți ai lui Cristos, adevăr vă spun, nu-și va pierde răsplata. Oricine scandalizează pe unul dintre aceștia mai mici care cred în mine, ar fi mai bine pentru el dacă i s-ar lega de gât o piatră de moară și ar fi aruncat în mare. Dacă mâna ta te scandalizează, taie-o! Este mai bine pentru tine să intri ciung în viață, decât, având amândouă mâinile, să mergi în Gheenă, în focul care nu se stinge. Și dacă piciorul tău te scandalizează, taie-l! Este mai bine pentru tine să intri șchiop în viață, decât, având amândouă picioarele, să fii aruncat în Gheenă. Iar dacă ochiul tău te scandalizează, scoate-l! Este mai bine pentru tine să intri în împărăția lui Dumnezeu cu un singur ochi, decât, având amândoi ochii, să fii aruncat în Gheenă unde viermele lor nu moare și focul nu se stinge. (Mc 9,38-48).
_________________________________________
Pe drumul pe care-l urmează spre Ierusalim, Isus seamănă scurte învăţături care-i au ca primi destinatari pe apostoli şi, dincolo de ei, pe noi toţi credincioşii. Astăzi Marcu ne oferă două scurte învăţături, care vor să combată intoleranţa şi scandalul, rele din toate timpurile în Biserică şi în lume. Constatăm, adesea, cu durere, că suntem foarte severi în a-i judeca pe alţii, în timp ce suntem foarte indulgenţi cu noi înşine. Intoleranţa este descrisă astăzi prin două fragmente: de prima lectură şi de Evanghelie. Prima lectură are ca protagonist pe Iosue, discipolul lui Moise, iar evanghelia îl are ca protagonist pe Ioan, discipolul lui Isus. Fragmentul din Cartea Numerelor relatează despre împărtăşírea darului Duhului profetic din partea lui Moise în beneficiul celor şaptezeci de bătrâni care conduc poporul împreună cu el, în călătoria prin deşert. Duhul se revărsase şi îi ajunsese şi pe alţi doi bătrâni care se aflau în tabără, şi care nu erau prezenţi la reuniune. Acest fapt a adus reacţia furioasă a lui Iosue, care avea funcţia de secretarul marelui conducător, care i-a cerut cu forţă: «Domnul meu, Moise, opreşte-i!». Însă Moise, care era considerat cel mai umil dintre oameni (Num 12,3), a răspuns cu calm: «De-ar fi tot poporul Domnului profeţi» (Num 11,29). Nici o invidie şi nici o gelozie nu trebuie să polueze binele pe care-l vedem că se realizează în jurul nostru.
În evanghelie, intoleranţa este reprezentată de către apostolul Ioan. Să nu ne înşele faptul că el este chemat, pentru evanghelia sa, apostol al iubirii, în care nu vorbeşte despre altceva. Trebuie să fi parcurs un drum lung, dacă ţinem cont că Isus i-a numit, pe el şi pe fratele său Iacob «Boanerghes», «fiii tunetului», adică «fulgere» (Mc 3,17). Fundamentalismul lor s-a manifestat în mod clar atunci când i-au cerut lui Isus să facă să coboare focul din cer asupra samaritenilor care nu au vrut să-l primească (Lc 9,54 ş.u.). Acum însă el vine să-i spună lui Isus că a întâlnit un exorcist care alunga demonii în numele lui Isus şi voia să-l oprească, pentru că nu era adeptul său. Isus i-a răspuns pe un ton de blândă mustrare: «Nu-i interziceţi, căci cine nu este împotriva noastră, este cu noi». Voia să spună că binele nu este monopolul nimănui, nu are etichete.
Oricine face binele, sub orice drapel sau nume ar milita, îl face cu Isus şi pentru Isus, care şi-a fundamentat întregul său mesaj pe iubire. Dumnezeu pune sămânţa adevărului şi al iubirii acolo unde el vrea. Creştinul nu poate fi integralist şi sectar, pentru că nu el e cel care să aibă în mod exclusiv adevărul şi valorile. A trânti uşa în faţa celui care nu face parte din propriul grup înseamnă sectarism, josnicie, moralism sinistru, care duc la crearea unui ambient care sufocă credinţa. În descrierea judecăţii finale, Isus judecător laudă şi premiază pe cel care a îndeplinit fapte de caritate chiar fără să le fi cunoscut. Celui care întreabă, de fapt, când l-ar fi întâlnit în drumul său, răspunde că a face bine aproapelui înseamnă a-i face lui personal un bine: «Tot ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei cei mai mici, mie mi-aţi făcut» (Mt 25,40. Aceasta înseamnă să pui bazele unor relaţii umane în mod pozitiv, fără a vedea duşmani peste tot. Este indispensabil acest lucru pentru a trăi în această societate a noastră pluralistică.
Lipsei de toleranţă faţă de cel ce e diferit îi corespunde indulgenţa excesivă faţă de noi înşine. Învăţătura din cea de-a doua parte a evangheliei de astăzi îl pune pe creştin în faţa responsabilităţilor sale de coerenţă şi de angajare. Judecata lui Isus cade, îndeosebi, asupra comunităţii creştine mai întâi şi apoi în exteriorul ei. Scandalul, despre care se vorbeşte în acest fragment de patru ori, este o piedică pusă în drumul cuiva pentru a-l face să cadă, un fel de seducţie sau de dezorientare care combate credinţa în Cristos. Isus foloseşte cuvinte înfocate împotriva aceluia care îi scandalizează pe cei mici, care aici nu sunt doar copiii, ci şi fraţii care sunt mai fragili şi vulnerabili în credinţă, acei creştini cu o credinţă simplă, care nu cunosc teologia şi nu-şi pun multe întrebări, însă se încred total în evanghelie. În climatul înfierbântat al scandalurilor de pedofilie, care atinge şi clerul, aceste cuvinte severe ale lui Isus sunt rezonanţa unei extreme actualităţi.
Lumea noastră este una în care pedofilia răspândită şi tolerată în straturile largi ale populaţiei şi practicată într-un nestăpânit turism sexual, face scandal şi senzaţie doar atunci când implică vreun preot. Nu există nici o justificare pentru episoadele inadmisibile care privesc clerul, care ar trebui să fie primii care să dea exemplul unei vieţi oneste. Însă trebuie să constatăm că justiţia nu este egală pentru toţi. Scandalul care dezorientează poate lua naştere din răutatea şi din viclenia omenească, dar şi din lipsa de responsabilitate. Limbajul lui Isus este paradoxal şi aspru: vorbeşte despre moarte prin înec şi de automutilare, însă o face într-o manieră figurată, pentru a sublinia gravitatea enormă a greşelii aceluia care dezorientează şi strică pe unul ce-i este credincios, mai mult dacă este un copil. Pune împreună astfel un lanţ de patru proverbe construite, cu un clar limbaj semitic, după modelul antitezei dintre «ar fi mai bine – decât».
Spune că e mai bine să fii înecat în mare cu o piatră de moară legată de gât, decât să fii aruncat în focul iadului; spune că e mai bine să-ţi tai mâna coruptă şi care ia pe ascuns, piciorul care te duce la rău, să-ţi ochiul lacom şi necurat, decât să arzi în Gheena cea veşnică. Valea Gheenei (sau Ghinnon) care se află la Sud de Ierusalim, era comparată cu infernul, deoarece acolo se ardeau deşeurile din oraş şi pentru că fusese sediul idolatriei, încă de pe timpul lui Solomon, caracterizat prin sacrificii umane dezgustătoare (Ier 7,32 ş.u.). Condamnarea la iad este descrisă ca o stare de disperare fără limite, pentru că «viermele lor nu moare și focul nu se stinge». Este vorba despre viermele descompunerii cadavrului, care va continua să roadă fără a consuma şi al focului interior care îl va chinui pentru totdeauna.
Nu se poate să nu vedem în cuvintele sale, riscurile societăţii în care trăim, care, prin mijloacele moderne de comunicare, produce o înfricoşătoare dezorientare umană şi creştină în mulţi credincioşi care-şi pierd credinţa. Astăzi sunt insuflate obişnuinţe şi convingeri false şi efemere, ne hrănim cu «gosip» adică de «flecăreli» scandaloase, de spectacole imorale, de câştiguri uşoare şi necinstite, de denigrări şi de bătăi de joc faţă de cele religioase şi bisericeşti. Toate acestea duc la crearea unei mentalităţi anticreştine, care este un teren pentru cultura ateismului şi a indiferenţei pentru tineri şi adulţi. Acesta este marele scandal denunţat de Isus. Fie ca Dumnezeu să ne ajute să nu fim complici şi victime, noi, cei care îl ascultăm. Fiecare tată şi mamă trebuie să aibă antenele mereu tot mai sus pentru a intercepta pericolul şi să-şi apere fiii, care astăzi sunt cei mai expuşi în a fi contagiaţi.