Faceți-vă prieteni în ceruri cu bogăția voastră
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: „Era un om bogat care avea un administrator. Acesta a fost denunțat că i-ar risipi averea. El l-a chemat și i-a spus: «Ce aud despre tine? Dă cont de administrația ta, căci de acum nu mai poți fi administrator!». Atunci administratorul și-a spus în sine: «Ce voi face, pentru că stăpânul îmi ia administrația? Să sap, nu pot; să cerșesc, mi-e rușine. Știu ce voi face pentru ca oamenii să mă primească în casele lor atunci când voi fi dat afară din administrație». Și chemându-i pe debitorii stăpânului său, unul câte unul, i-a spus primului: «Cu ce ești dator stăpânului meu?». Acesta i-a spus: «Cu o sută de măsuri de untdelemn». El i-a răspuns: «Ia-ți chitanța, așază-te repede și scrie cincizeci!». După aceea, i-a spus altuia: «Tu cât datorezi?». Acesta a răspuns: «O sută de măsuri de grâu». El i-a spus: «Ia-ți chitanța și scrie optzeci!». Stăpânul l-a lăudat pe administratorul nedrept pentru că a lucrat cu înțelepciune; pentru că fiii veacului acestuia, în generația din care fac parte, sunt mai înțelepți decât fiii luminii.
Iar eu vă spun: Faceți-vă prieteni din mamóna nedreaptă, pentru ca ei să vă primească în corturile veșnice atunci când veți duce lipsă! Cine este credincios în cele mai mici lucruri este credincios și în cele mai mari. Și cine este necinstit în cele mai mici lucruri este necinstit și în cele mai mari. Deci, dacă voi nu ați fost credincioși cu mamóna nedreaptă, cine vă va încredința adevărata bogăție? Și dacă nu ați fost credincioși cu avuția străină, cine v-o va da pe a voastră? Niciun servitor nu poate sluji la doi stăpâni; căci sau îl va urî pe unul și-l va iubi pe celălalt, sau va ține la unul, iar pe celălalt îl va disprețui. Nu puteți sluji lui Dumnezeu și mamónei”
(Lc 16,1-13).
———————————
Dacă Isus nu ar fi spus această parabolă, nimeni nu ar fi îndrăznit să o inventeze, pentru că, la prima vedere, pare scandaloasă. Aproape că se pare că Isus propune ca exemplu un șarlatan autentic, un viclean și dublu necinstit: în primul rând pentru că era un administrator incapabil și hoț (în greacă: oikònomos), atât de rău încât stăpânul hotărâse să scape de el și-l concediază; apoi pentru că, înainte de a-și părăsi funcția, a falsificat facturi și a manipulat registrul de conturi pentru a-și asigura un viitor sigur. Este clar că ne aflăm în fața unui om fără scrupule și fără moravuri. Este surprinzător că proprietarul nu i-a luat imediat administrația și i-a dat, în schimb, timpul și posibilitatea de a-l jefui din nou, lăsându-l în slujba lui. Episodul nu ne surprinde prea tare pe noi cei care, acum, suntem obișnuiți cu exemple de escrocherii de proporții foarte diferite. Corupția stigmatizată de Isus este o știre zilnică, atât în birourile publice, cât și în companiile private. În plus, avem și circumstanța agravantă a mafiei, camorra, ndrangheta, care umple cronicile ziarelor și televiziunilor noastre. Mită, bani de protecție, problema facturilor false sunt pâinea noastră cea de toate zilele. Lucrul rău este că ne-am obișnuit și riscăm să cădem în ele.
Isus vorbește despre această corupție pentru a ne atrage atenția împotriva șireteniei umane întotdeauna atât de inventivă în planificarea răului. El o aseamănă cu lipsa de imaginație a credincioșilor în a face binele. Mediul descris este cel palestinian de pe vremea lui Isus. Unii proprietari de pământ care locuiau adesea în străinătate au dobândit mari proprietăți care, apoi, au fost date administratorilor locali pentru a le administra. Se duceau vremuri bune și rele în gestionarea unui capital imens greu de controlat, pentru că nu exista o contabilitate reală și administrarea era de tip convențional. Unul dintre acești administratori a fost acuzat de corupție la stăpânul lui și este concediat. Cel interesat nici nu se gândește să caute o nouă administrație pe care să o conducă, pentru că deocamdată se simte descalificat. După un scurt monolog, în care formulează diverse ipoteze, decide să facă o ultimă înșelătorie împotriva stăpânului său care a comis naivitatea de a-l mai lăsa un timp în slujba lui, lăsându-i timpul să falsifice întreaga cifră de afaceri a administrației. Schimbați cifrele contabile și astfel vă creați prieteni și complici.
În parabolă, totul este construit cu măiestrie pentru a-i atinge pe ascultătorii șocați de această poveste improbabilă și paradoxală. Concluzia apare surprinzătoare în textul original grecesc: „Domnul (kyrios = Isus) l-a lăudat pe acel administrator necinstit pentru că a acționat cu pricepere”. Isus nu laudă înșelătoria în sine, care rămâne un act stigmatizat ca “necinstit” la egalitate cu administratorul. Isus ne invită să privim cu admirație la ingeniozitatea pe care a folosit-o acel administrator necinstit pentru a ieși dintr-o situație disperată. El este „un fiu al acestei lumi” care s-a organizat după criteriile imorale folosite în societatea secularizată fără Dumnezeu. El arată că nu cunoaște porunca divină care interzice furtul și comportamentul necinstit (Ex 20,15). Se opune “fiilor luminii”, care sunt urmașii lui Isus, chemați să fie “lumină a lumii” cu conduita lor morală ireproșabilă cunoscută tuturor (Mt 5,14-16). Este păcat, însă, se plânge Isus, că “fiii luminii” sunt adesea indiferenți și leneși în fața bogăției Evangheliei, în timp ce ar trebui să fie interesați și activi.
Copiii luminii sunt reprezentați de „administratorul credincios și înțelept (din nou: oikònomos) pe care Domnul îl pune în fruntea slujitorilor săi” și pe care Isus, într-o parabolă anterioară, îl numește “fericit”, pentru că și-a îndeplinit misiunea cu onestitate și credincioșie (Lc 12,42-44). Intenția este clară de a compara cele două figuri numite cu același nume și ambele plasate să administreze bunurile proprietarului. Al doilea administrator, însă, spre deosebire de primul, o face cu o scrupuloasă onestitate și fidelitate. Ambii administratori sunt lăudați, dar din motive destul de diferite. Primul este lăudat pentru înțelepciunea și ingeniozitatea sa, al doilea pentru fidelitatea și corectitudinea sa scrupuloasă. Primul este dat afară pentru că este necinstit, al doilea este promovat pentru că este cinstit. Cu parabola noastră, Isus îi încurajează pe fiecare dintre urmașii săi, care au devenit administratori ai bunurilor lui Dumnezeu, să fie mai activi, mai curajoși și mai pricepuți decât fiii acestei lumi. Este un reproș pentru lipsa noastră de entuziasm și pentru lenea în a crede și a acționa. Noi creștinii trebuie să ne reproșăm atâtea păcate de omisiune.
Isus adaugă parabolei o serie de sugestii potrivite pentru a stimula creștinii pe calea acțiunii creștine. Prima zicală, bazată pe parabolă, ne îndeamnă să fim activi și creativi în caritatea față de săraci, care este singurul capital care face bine în banca lui Dumnezeu. Este un îndemn care a dezvoltat acea înflorire foarte bogată și variată a operelor asistențiale în domeniul religios și social, care este o onoare pentru istoria Bisericii. În acest domeniu a funcționat parabola lui Isus, ceea ce nu este puțin lucru. Fiii luminii, în acest domeniu, au fost mai activi și mai creativi decât fiii lumii. Au acționat și ca forță motrice pentru acțiunea statului cel puțin în domeniul spitalelor și al școlilor.
Există un al doilea îndemn care ne privește pe fiecare dintre noi în viața de zi cu zi. Există un îndemn care ne invită la fidelitate în lucrurile mărunte care sunt ca și cadrul de bază al vieții zilnice. Dacă nu există această țesătură atent lucrată, țesătura vieții nu rezistă. Fidelitatea față de Dumnezeu se vede în lucrurile mărunte: „Cine este credincios în puține, este credincios și în multe”. Cine nu a fost în stare să administreze cu scrupulozitate bunurile vieții pământești, care au o valoare relativă, nu va putea gestiona bunurile vieții veșnice, care sunt mari și nepieritoare. Nu merită încredere!
Al treilea îndemn exclude orice compromis în alegerile morale dintre cei doi antagoniști ai vieții umane: Dumnezeu și banii. Dictonul este peremptoriu: „Nici un slujitor nu poate sluji la doi stăpâni”: banii (numiți cu termenul ebraic „mamona”) adesea rodul nedreptății sau cauza nedreptății și Dumnezeu care trebuie să fie iubit mai presus decât orice lucru. Folosirea bogăției este un test de verificare a iubirii noastre față de Dumnezeu. Cele două realități sunt în competiție una cu cealaltă pentru cucerirea inimii umane și în inima omului pot fi incompatibile.
Alegerea, ca întotdeauna, este în mâinile noastre.
