DUMINICA A XXIII-A DIN TIMPUL DE PESTE AN

În timpul acela, Isus a spus discipolilor săi: Dacă fratele tău greşeşte împotriva ta, mergi şi mustră-l numai între patru ochi. Dacă te ascultă, l-ai câştigat pe fratele tău. Dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi pentru ca orice hotărâre să fie întemeiată pe declaraţia a doi sau trei martori. Dacă nu vrea să-i asculte nici pe ei, spune-l Bisericii. Iar dacă nu vrea să asculte nici de Biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi un vameş.  Adevăr vă spun: tot ce veţi lega pe pământ va fi legat şi în cer şi tot ce veţi dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în cer. Iarăşi vă spun: dacă doi dintre voi pe pământ se vor uni să ceară orice lucru, le va fi dat de Tatăl meu care este în ceruri. Căci unde doi sau trei sunt adunaţi în numele meu, sunt şi eu acolo în mijlocul lor.

(Mt 18,15-20)

         ———————————-

„Dacă doi dintre voi pe pământ se vor uni să ceară orice lucru, le va fi dat de Tatăl meu care este în ceruri”. Atenţia noastră se îndreaptă în mod natural spre cuvintele „orice lucru”, şi suntem intrigaţi de măreţia acestei ipoteze: am putea într-adevăr să cerem „orice lucru”? Chiar şi dispariţia tuturor războaielor? Dacă cuvintele au un sens, „orice lucru” înseamnă că nu există limită pentru puterea rugăciunii.

Noi rămânem perplecşi, în primul rând pentru că ni se pare prea mult, şi poate şi mai mult deoarece ni se pare că faptele demonstrează contrariul: în fiecare duminică, în rugăciunile credincioşilor, se cer nenumărate lucruri şi care este rezultatul?

Dar centrul frazei lui Isus nu este puterea cererii, ci condiţia preliminară: „Dacă doi dintre voi pe pământ se vor uni”. Puterea rugăciunii nu vine de la motivele sale, ci de la originea sa care este comuniunea fraţilor, uniunea inimilor, unitatea intenţiilor. Acest aspect este cu adevărat important.

Este dureros să priveşti o comunitate care trebuie să asculte rugăciunile credincioşilor „prefabricate”, în care întreruperile din interiorul frazelor demonstrează că cel care le citeşte nu ştie ce spune, în timp ce adunarea se află într-o stare pavloviano-liturgică şi răspunde „Te rugăm, ascultă-ne!” din reflex [câinele lui Pavlov răspundea automat la aprinderea unei lumini, pentru că ştia că urmează să-i fie dată mâncare, n. tr.], aşa cum se dă „ok” unor anunţuri pe internet pentru a putea citi ştirile de pe un site. Am cerut sfârşitul războaielor? Da? Într-adevăr? Se vede că rugăciunea este inutilă.

Dacă te întreb, la întâmplare, pentru ce anume te rugai? Probabil ai cerut ceva anume, dar ar trebui să vezi dacă eşti în comuniune cu fraţii tăi…

Lucrul care lipseşte cel mai mult din Biserică şi care afectează rugăciunea, predicarea şi prezenţa noastră în lume este comuniunea dintre noi. Când aceasta apare, apare şi Dumnezeu. „Unde doi sau trei sunt adunaţi în numele meu, sunt şi eu acolo, în mijlocul lor”.

Nu se spune „împreună în acelaşi loc”, ci „adunaţi în numele meu”.

Există acele adunări pentru o oră de relax, pentru o şedinţă de muncă, pentru asociaţia locatarilor… în aceste cazuri se poate vorbi de o coincidenţă topografică, nu de comuniune. Uneori se stă în Biserică ca într-un supermarket, fiecare caută ce-i trebuie; sunt şi unii care caută doar liniştea conştiinţei lor, căci altfel s-ar simţi vinovaţi că nu au mers la liturghie, cu litera „l” minusculă.

Dar ceea ce-l interesează pe Cristos este comuniunea dintre noi. Apoi ne va da ceea ce dorim, fiindcă dacă suntem în comuniune vrem lucruri frumoase.

De aceea în prima parte a Evangheliei se vorbeşte despre felul relaţiilor cu fiecare frate, mai ales dacă este vorba despre cineva care se află în greşeală: „Dacă te ascultă, l-ai câştigat pe fratele tău”. Acest frate trebuie căutat sau se cere ajutor, sau se comunică şi celorlalţi pentru a-l câştiga.

Sunt persoane care câştigă bani sau faimă, sau altceva. Sunt, însă, şi persoane care câştigă fraţi, iar pentru acest scop fac tot ce le stă în putinţă.

O ultimă observaţie: dacă fratele nu te ascultă, „să fie pentru tine ca un păgân şi un vameş”, dar ştim că în Evanghelie „păgânul şi vameşul” sunt cei care trebuie iubiţi chiar şi atunci când nu ascultă, cei pentru care se dă viaţa pentru că este unicul mod de a le atinge inima. Aşa cum a făcut Cristos pentru noi.

(Comentariu realizat de P. Fabio Rosini)