Să ne comportăm mereu cu umilință și caritate
Într-o sâmbătă, Isus a venit în casa unuia dintre conducătorii fariseilor ca să ia masa, iar ei îl urmăreau.Văzând cum îşi alegeau locurile dintâi, le-a spus celor invitaţi această parabolă: „Când eşti chemat de cineva la nuntă, nu ocupa primul loc, pentru că ar putea fi chemat cineva mai de seamă decât tine şi, venind cel care te-a chemat şi pe tine, şi pe el, îţi va spune: «Dă locul acestuia!». Atunci vei sta cu ruşine pe ultimul loc. Dimpotrivă, când eşti chemat, mergi şi aşază-te pe ultimul loc, pentru ca atunci când va veni cel care te-a chemat, să-ţi spună: «Prietene, urcă mai sus!», şi acolo vei avea glorie în faţa tuturor celor care sunt la masă cu tine! Căci oricine se înalţă pe sine va fi umilit, iar cel care se umileşte va fi înălţat”. Iar celui care l-a invitat i-a spus: „Când dai un prânz sau un ospăţ, nu-i invita pe prieteni, nici pe fraţi, nici rudele, nici vecinii bogaţi, ca nu cumva să te invite şi ei la rândul lor şi asta să-ţi fie răsplata! Dimpotrivă, când dai o masă, invită-i pe cei săraci, infirmi, şchiopi, orbi şi vei fi fericit, pentru că ei nu au cu ce să te răsplătească, dar vei fi răsplătit la învierea celor drepţi!”.
(Lc 14,1.7-14)
———————————–
Isus este din nou la masă în dialog cu ceilalți comeseni. Este a cincea oară când Luca îl prezintă în acest fel, ca maestru invitat fiind, intenționează să învețe în această atmosferă de familiaritate și de încredere, care se creează de obicei la masa. Prima dată s-a întâmplat în casa lui Levi – Matei (5.29), a doua oară în casa fariseului Simon, unde se întâlnește și cu păcătoasa căită (7.36), a treia oară în casa Martei și a Mariei, surorile din Betania (10:38), a patra oară în casa unui fariseu anonim, unde învață despre despre ceea ce este pur și impur (11.37), și a cincea oară în pasajul Evangheliei de azi. Isus este invitat de către unul dintre conducătorii fariseilor la masă împreună cu alte persoane de vază. O ocazie propice pentru vestirea Evangheliei sale, deoarece la masă se creează o atmosferă dezarmantă de familie. Nu există loc pentru controverse și opoziții.
Intrând în casă, a observat imediat două probleme pe care să-și concentreze atenția și învățătura: preocuparea invitaților pentru a ocupa primele locuri, care probabil creaseră probleme proprietarului; și a doua îngrijorarea conmesenilor pentru faptul că la rândul lor, trebuie să returneze invitația primită fără să uite pe nimeni dintre cei prezenți. A fost dificil pentru proprietarul casei organizeze locuri locurile la masă pentru că erau invitați ilustri, și apoi să țină cont și de rangul social, de gradul demnității, de vârsta fiecărui oaspete.
Exista riscul de a jicni sau ofensa, și deasemenea puteau apărea și alte lucruri neplăcute, dacă se ține cont și de societatea în care se trăia. De îndată ce toată lumea se așază pe perne confortabile, Isus începe să vorbească și imediat monopolizează conversația. Nicio altă voce nu se aude în timpul învățăturii sale. În discursurile sale obișnuiește să pornească mereu de la o situație concretă și actuală. Aici face acest lucru dictând reguli înțelepte de comportamente la masă, așa cum făcuseră evreii înțelepți înaintea lui (Sir 31,12-24; Prov 23,1-8).
Este surprinzător faptul că Isus dă sfaturi care par la prima vedere străine de vestirea Evangheliei. El dorește, în primul rând, să se înțeleagă că aceste reguli ale educației și respectului, care ajută omul să trăiască în societate, fac și ele din mesajul său. Caritatea creștină nu trebuie să calce regulile unei educații sănătoase. Nimeni nu trebuie să uite să fie om, pe lângă faptul că este creștin. Comportamentul uman echilibrat este o parte integrantă a comportamentului evanghelic. Poate că ar trebui să insistăm mai mult asupra acestei educații creștine umane într-o societate care o neglijează, creând oameni aspri și nepoliticoși, ireverenți care ignoră respectul și finețea.
Dar în cuvintele lui Isus există mult mai mult decât o simplă etichetă, există o inversare a mentalității și comportamentului tipic vieții creștine. El critică o ierarhie greșită a valorilor bazată pe competiție pentru a excela, în căutarea gloriei și recunoașterii umane. Logica Împărăției lui Dumnezeu este în schimb bazată pe smerenie și modestie. Creștinul nu caută primele locuri, ci ultimele, pentru a sluji și nu pentru a fi slujit. Isus va da un exemplu clar în acest caz la ultima cină, când își va asuma condiția unui sclav care spală picioarele oaspeților săi (Ioan 13: 4ff; Lc 22:27). Creștinul este omul liber de ambițiile carierismului, care știe să se pună în slujba dezinteresată și delicată a aproapelui.
Pentru Luca, masa la care participă Isus este un simbol și un semn al mesei creștine pe care primii credincioși iubeau să o ia împreună și în care au inserat Celebrarea euharistică: „Credincioșii stăteau împreună și aveau totul în comun. În fiecare zi împreună participau la templu și frângeau pâinea în casele lor, luând mesele cu bucurie și simplitate a inimii “(Fapte 2,44-46).
Aici au fost valide noile reguli pe care tocmai le-a enunțat Isus, fără favoritisme sau excluderi (Ioan 2,2-4). Orizontul se lărgește apoi la banchetul final la care suntem toți invitați, cel al împărăției lui Dumnezeu. Aici se inversează regulile omenești: ultimul va fi primul și primul va fi ultimul (Lc 13,30), „pentru că cine se înalță pe sine va fi smerit iar cine se smerește va fi înălțat ».
Al doilea fapt pe care Isus l-a observat la masa este preocuparea de a întoarce invitația recent primită la prânz. Acest schimb de invitații mai mult sau mai puțin explicite ar putea circula printre comeseni. Pentru a combate acest obicei, Isus aruncă o provocare proprietarului casei: Data viitoare, „când oferi un prânz sau o cină, nu-i invita pe prietenii și pe vecinii tăi înstăriți … ci invită pe cei săraci, pe cei infirmi, pe șchiopi, pe orbi; și vei fi binecuvântat pentru că ei nu au cu ce să-ți răsplătească: vei primi răsplata la învierea celor drepți ». Cele trei categorii de săraci enumerate aici erau tocmai cele excluse de cult și marginalizate de societatea evreiască a vremii.
Prin urmare, sfatul este și mai paradoxal și șocant pentru un fariseu, dar nu este mai puțin pentru noi astăzi. El marchează abolirea oricărei etichete umane pentru a trece dincolo la caritatea generoasă și dezinteresată a lui Dumnezeu; este o adaptare la stilul său de Tată grijuliu față de cei mai nevoiași dintre fii săi, prieteni sau dușmani (Lc 6,31-36). Acest lucru a dat naștere în bisericile noastre la atâtea cantine pentru săraci, multe adăposturi pentru persoanele fără adăpost, multă asistență gratuită și plină de dragoste pentru cei nevoiași și pentru străini.
Rabinul Simon cel Drept, care a trăit aproape de prima epocă creștină, spunea: „Lumea se bazează pe trei lucruri: Cuvântul lui Dumnezeu, rugăciunea și operele de caritate”. Isus insistă pe acesta din urmă în pasajul nostru. Cu o promisiune de binecuvântare: „Vei fi binecuvântat și vei primi răsplata la învierea celor drepți”.
Vom primi răsplata pentru generozitatea noastră de la Dumnezeu, atât acum cu o mare fericire interioară care însoțește întotdeauna caritatea, cât și în viitor la învierea celor drepți, când judecătorul ne va spune: „Veniți binecuvântații Tatălui meu, moșteniți împărăția pregătită pentru voi de la întemeierea lumii “(Mt 25,34-36). Cu acest comportament, transformat în stil de viață, se devine fiu autentic al Tatălui care este în ceruri.
