În timpul acela, văzând mulţimile, [Isus] s-a urcat pe munte şi, după ce s-a aşezat, s-au apropiat de el discipolii săi. Şi, deschizându-şi gura, îi învăţa zicând: “Fericiţi cei săraci în duh, pentru că a lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi cei care plâng, pentru că ei vor fi consolaţi. Fericiţi cei blânzi, pentru că ei vor moşteni pământul. Fericiţi cei cărora le este foame şi sete de dreptate pentru că ei vor fi săturaţi. Fericiţi cei milostivi, pentru că ei vor afla milostivire. Fericiţi cei cu inima curată, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu. Fericiţi făcătorii de pace, pentru că ei vor fi numiţi fii ai lui Dumnezeu. Fericiţi cei persecutaţi pentru dreptate, pentru că a lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi sunteţi când vă vor insulta, vă vor persecuta şi, minţind, vor spune împotriva voastră tot răul din cauza mea. Bucuraţi-vă şi tresăltaţi de veselie, căci răsplata voastră mare este în ceruri; căci tot aşa i-au persecutat pe profeţii dinaintea voastră. (Mt 5,1-12).
—————————————
Fericirile proclamă de opt ori acelaşi scop: Împărăţia lui Dumnezeu, acolo unde este adevărata mângâiere şi moştenirea sigură. Locul spre care ne îndreptăm este o împlinire completă, nu trecătoare, ci veşnică, unde suntem răsplătiţi cu iertarea totală şi unde avem parte de priveliştea cea mai frumoasă: vederea lui Dumnezeu. Fericirile sunt drumul care ne fac să pregustăm paternitatea lui Dumnezeu şi să intrăm în acea Împărăţie care este răsplata fidelităţii noastre. Cine este interesat de aceste „plenitudini” trebuie să se întoarcă la începutul fiecărei fericiri şi să privească cele opt drumuri anunţate de Isus.
Sărăcia nu este o condiţie comodă sau plăcută, dar a fi săraci cu duhul este conştiinţa de insuficienţă, condiţie esenţială pentru a primi darurile lui Dumnezeu.
A fi îndureraţi este condiţia pentru a putea primi plinătatea mângâierii. Lacrimile şi durerea, considerate ca atare, pot căuta deseori mângâieri inutile care nu servesc la nimic. Dar durerea poate să aducă şi o rază de înţelepciune în viaţă. Plânsul poate fi o ocazie importantă, un dar pe care Dumnezeu ni-l face. Deseori, într-adevăr, în timp ce suferim Domnul ne pregăteşte pentru altceva.
Blândeţea presupune renunţarea la agresivitate, renunţarea la conflict, abţinerea de la împotrivirea faţă de alţii. Noi detestăm să fim blânzi! Preferăm să rezistăm şi să ne luptăm, dar cu puterea noastră şi cu împotrivirea noastră ajungem să obţinem doar ceea reuşim să câştigăm cu furia. Lucruri puţine şi dobândite greşit. Blândeţea, dimpotrivă, este drumul necesar pentru a face experienţă de Providenţă.
A avea foame şi sete de dreptate, conform gândirii biblice, înseamnă să recunoaştem că suntem nedrepţi, adică să fim conştienţi de propria nevoie de o mai mare dreptate. Înseamnă să fim conştienţi de propriile erori.
A fi milostivi înseamnă a recunoaşte că nu avem dreptul să condamnăm. Oare de câte ne concentrăm pe analizarea păcatelor altuia şi le pierdem din vedere pe ale noastre? Cine este milostiv are o corectă prospectivă asupra sa.
Cei curaţi cu inima sunt aceia care îşi înfrânează propriile pofte interioare şi care învaţă să aleagă ceea ce este corect, abţinându-se de la urmarea căilor nesănătoase pe care inima ar vrea deseori să ne conducă.
Cel persecutat este cineva care a fost exclus. Etimologia cuvântului folosit de Isus se referă la cineva care a fost expulzat, marginalizat. Dacă cei persecutaţi sunt binecuvântaţi, înseamnă că au fost excluşi într-un anumit sens. A fi pe pragul Împărăţiei, într-adevăr, înseamnă deseori să fim la marginile lumii. Dacă îl urmăm pe Domnul adevărului, este uşor să devenim o deziluzie pentru o galaxie de palavragii!
Ce viaţă interesantă este aceasta! Viaţa creştină nu este banală, nici previzibilă. Este plină de noutate autentică, un drum de descoperire pe care Domnul l-a pregătit pentru noi.
Cele opt fericiri sunt vestirea a opt opere pe care Dumnezeu le poate săvârşi în noi plecând de la sărăcia noastră, care nu este o nenorocire, ci un potenţial, aşa cum sunt toate condiţiile de fericiri evocate.
(Comentariu de Fabio Rosini)