În vremea aceea, pe când trecea, a văzut un om, orb din naştere. Discipolii lui l-au întrebat: „Rabbi, cine a păcătuit că s-a născut orb, el sau părinţii lui?” Isus a răspuns: „N-a păcătuit nici el, nici părinţii lui, ci [este astfel] ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Noi trebuie să săvârşim lucrările celui care m-a trimis, atât timp cât este zi; vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze. Cât timp sunt în lume, eu sunt lumina lumii”. După ce a spus acestea, a scuipat pe pământ, a făcut tină cu salivă, i-a pus tina pe ochi şi i-a zis: „Du-te şi spală-te la piscina Siloe!” – care înseamnă „Trimisul”. Aşadar, el a plecat, s-a spălat şi s-a întors văzând. Atunci, vecinii şi cei care îl văzuseră mai înainte că era cerşetor, au zis: „Nu este el cel care şedea şi cerşea?” Unii spuneau: „El este!”, alţii ziceau: „Nu, dar seamănă cu el!” El a zis: „Eu sunt!” Aşadar, i-au spus: „Cum ţi s-au deschis ochii?” El a răspuns: „Omul care se numeşte Isus a făcut tină, mi-a uns ochii şi mi-a zis: «Du-te la Siloe şi spală-te!» Deci, m-am dus şi, după ce m-am spălat, am început să văd”. Ei i-au zis: „Unde este acela?” El a spus: „Nu ştiu”. L-au dus la farisei pe cel care fusese orb. De fapt, era sâmbătă ziua în care a făcut Isus tina şi i-a deschis ochii. Fariseii l-au întrebat din nou cum a început să vadă. El le-a zis: „Mi-a pus tină pe ochi, m-am spălat şi văd”. Câţiva dintre farisei ziceau: „Omul acesta nu este de la Dumnezeu, pentru că nu ţine sâmbăta”. Alţii, însă, ziceau: „Cum poate un om păcătos să facă astfel de semne?” Şi era dezbinare între ei. Deci, i-au zis iarăşi orbului: „Tu ce spui despre el, de vreme ce ţi-a deschis ochii?” El a răspuns: „Este un profet”. Iudeii nu credeau despre el că fusese orb şi a început să vadă, până când i-au chemat pe părinţii celui care şi-a căpătat vederea şi i-au întrebat: „Acesta este fiul vostru pe care spuneţi că l-aţi născut orb? Aşadar, cum de vede acum?” Părinţii lui au răspuns şi au zis: „Ştim că acesta este fiul nostru şi că l-am născut orb. Dar cum de vede acum, nu ştim. Şi nici cine i-a deschis ochii nu ştim. Întrebaţi-l pe el; e destul de mare. Va vorbi el însuşi despre sine”. Părinţii lui au spus acestea pentru că se temeau de iudei. De fapt, iudeii se înţeleseseră deja ca, dacă cineva ar fi mărturisit că el este Cristos, să fie exclus din sinagogă. De aceea au spus părinţii lui: „E destul de mare; întrebaţi-l pe el”. Atunci l-au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: „Dă mărire lui Dumnezeu! Noi ştim că omul acesta este un păcătos”. El a răspuns: „Eu nu ştiu dacă este un păcătos. Eu una ştiu: că eram orb şi acum văd”. Ei i-au zis: „Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii?” Le-a răspuns: „V-am spus deja şi nu m-aţi ascultat. De ce vreţi să auziţi din nou? Nu cumva vreţi şi voi să deveniţi discipolii lui?” Atunci au început să-l insulte, zicând: „Tu eşti discipolul lui. Noi suntem discipolii lui Moise! Noi ştim că lui Moise i-a vorbit Dumnezeu. Dar acesta nu ştim de unde este”. Omul a răspuns şi le-a zis: „Tocmai asta-i de mirare, că voi nu ştiţi de unde este, iar el mi-a deschis ochii. Noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi ci, dacă cineva îl cinsteşte pe Dumnezeu şi împlineşte voinţa lui, pe acela îl ascultă. De când e lumea, nu s-a auzit ca cineva să fi deschis ochii unui orb din naştere. Dacă acesta n-ar fi de la Dumnezeu, n-ar fi putut face nimic”. I-au răspuns şi au zis: „Tu eşti născut cu totul în păcat şi ne înveţi pe noi?” Şi l-au dat afară. Isus a auzit că l-au dat afară şi, întâlnindu-l, i-a zis: „Crezi tu în Fiul Omului?” El a răspuns: „Cine este, Doamne, ca să cred în el?” Isus i-a spus: „L-ai şi văzut. Este cel care vorbeşte cu tine”. El i-a zis: „Cred, Doamne”; şi s-a închinat înaintea lui. (In 9,1-38)
———————————————-
„Domnul nu se uită la ce se uită omul; omul se uită la ochi, Domnul, însă se uită la inimă” – spune prima lectură din această Duminică.
Adevărata schimbare a unei persoane este legată de perspectiva din care priveşte în jurul său. Prima impresie este deseori şi cea finală…, dar poate fi schimbată, cu condiţia ca cel interesat să întreprindă o călătorie de creştere. În Evanghelie este prezentat tragicul caz al unui bărbat născut orb. Discipolii lui Isus încearcă să-şi explice acest lucru căutând un vinovat: „Cine a păcătuit că s-a născut orb, el sau părinţii lui?”.
O situaţie foarte des întâlnită: necazurile trebuie să aibă un responsabil, un „vinovat de serviciu”. Cel care suferă poate că merită, sau poate că părinţii lui sunt vinovaţi… Isus răspunde: „N-a păcătuit nici el, nici părinţii lui, ci [este astfel] ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu”. El vrea să spună: există un scop în toate acestea. Discipolii caută cauzele, Isus priveşte la finalitate. Este o răsturnare fundamentală de perspectivă. Nu principiul cauzal ne permite să „vedem”, ci principiul final.
Cultura noastră este bazată pe fizica lui Newton: mărul cade din copac datorită legii gravităţii…; dar noi ne oprim doar la aceasta? Atunci când descopăr cauza unui fapt, a unui virus, sau poate aflu cine este vinovatul unei erori, ce anume descopăr? Doar mecanismul faptului respectiv, admiţând că niciodată nu putem să afirmăm că suntem absolut siguri de dinamica celor întâmplate. Noi avem nevoie de ceva în plus.
Să fie clar, dacă suntem încă sub ameninţarea virusului Covid-19 este foarte important să înţelegem cauzele şi – dacă ne ajută Bunul Dumnezeu – să găsim soluţii, desigur. Dar este important şi să înţelegem de ce ni s-a întâmplat acest lucru. Care este scopul. La ce anume este util. Unde ne duce. Isus ne spune că este în curs o operă a lui Dumnezeu. Care anume? În acel moment îşi amestecă saliva cu pământ. Apoi, aşa cum ne spune textul în greacă, „unge”, ca şi cum ar consacra, ochii orbului. Instrumentul ungerii este uniunea dintre cuvântul său, pe care saliva sa o concretizează, şi pământ – elementul din care este făcut omul. Într-adevăr, aceasta este o imagine a creaţiei, deoarece Tatăl a creat omul astfel şi Cristos duce la îndeplinire această operă.
Pentru a ajunge la plinătate, însă, trebuie să ne scufundăm, împreună cu toate secretele noastre, în piscina Celui care este trimis. Ceea ce nu înţeleg în viaţa mea rămâne opac până când nu mă scufund în viaţa lui Cristos, care este Trimisul. Trebuie să mă deschid către o nouă perspectivă: să trec de la de ce mi s-a întâmplat ceva anume, la pentru cine. Nu pot să afirm că a fost înşelătorie cu privire la povestea Covid-19. Cine ştie. Dar ştiu sigur că Dumnezeu ştie să se folosească chiar şi de aceasta pentru a mă face să ajung la iubire. Fiindcă lumina adevărată, aceea care îl luminează pe fiecare om, are şi o misiune: să iubească lumea, chiar cu preţul vieţii, pentru a se mântui.
Nu ştim când ne vom vindeca de acest virus. Dar, pe de altă parte, câte ocazii ni s-au oferit pentru a ne arăta iubirea! Câte situaţii dificile ce pot deveni primire, iubire, slujire! Ceea ce oamenii şi-au transmis ca şi virus, în Cristos se transformă într-un moment de creştere şi de deschidere către iubire. Eu cred că la un moment dat acest virus Covid-19 va dispărea, iubirea însă va merge dincolo de moarte.
(Comentariu de Fabio Rosini)
