Un Tată bun gata să ierte
În acel timp, toţi vameşii şi păcătoşii se apropiau de el ca să-l asculte. Fariseii şi cărturarii însă murmurau, spunând: „Acesta îi primeşte pe păcătoşi şi mănâncă cu ei”. Atunci, le-a spus această parabolă: „Un om oarecare avea doi fii. Cel mai tânăr dintre ei i-a spus tatălui: «Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine!». Iar el le-a împărţit averea. Şi nu după multe zile, fiul cel mai tânăr şi-a adunat toate şi a plecat într-o ţară îndepărtată. Acolo şi-a risipit averea într-o viaţă de desfrâu. După ce a cheltuit toate, a venit o mare foamete în ţara aceea, iar el a început să ducă lipsă. Atunci s-a dus şi s-a aciuat la unul dintre cetăţenii acelei ţări care l-a trimis la câmp să păzească porcii. Şi ar fi dorit să se sature cu roşcovele pe care le mâncau porcii, dar nimeni nu-i dădea. Atunci, venindu-şi în fire, a spus: «Câţi zilieri ai tatălui meu au pâine din belşug, iar eu mor aici de foame! Ridicându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: «Tată, am păcătuit împotriva cerului şi înaintea ta; nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău. Ia-mă ca pe un zilier al tău!». Şi, ridicându-se, a mers la tatăl său.
Pe când era încă departe, tatăl l-a văzut, i s-a făcut milă şi alergând, l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat. Atunci, fiul i-a spus: «Tată, am păcătuit împotriva cerului şi înaintea ta; nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău». Însă tatăl a spus către servitorii săi: «Aduceţi repede haina cea dintâi şi îmbrăcaţi-l! Daţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare! Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l: să mâncăm şi să ne bucurăm, căci acest fiu al meu era mort, şi a revenit la viaţă, era pierdut, şi a fost găsit!». Şi au început să se veselească. Însă fiul lui mai mare era la câmp. Când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit cântece şi dansuri. Atunci, chemându-l pe unul dintre servitori, l-a întrebat ce este aceasta. El i-a spus: «Fratele tău a venit, iar tatăl tău, pentru că l-a recăpătat sănătos, a tăiat viţelul cel îngrăşat». Dar el s-a mâniat şi nu voia să intre. Însă tatăl său a ieşit şi-l implora. El, răspunzând, i-a zis tatălui său: «Iată, de atâţia ani te slujesc şi niciodată n-am călcat porunca ta! Dar mie nu mi-ai dat niciodată măcar un ied ca să mă bucur cu prietenii mei. Însă, când a venit acest fiu al tău care ți-a devorat averea cu desfrânatele, ai tăiat pentru el viţelul cel îngrăşat». Atunci, el i-a spus: «Fiule, tu eşti cu mine totdeauna şi toate ale mele sunt ale tale. Dar trebuia să ne bucurăm şi să ne veselim, pentru că acest frate al tău era mort, şi a revenit la viaţă, era pierdut, şi a fost găsit!»
Lc 15,1-3.11-32
Evanghelia ne prezintă astăzi una dintre cele mai frumoase pilde pe care Isus le-a spus vreodată. Ne aflăm în faţa unei bijuterii literare, o capodoperă de povestire populară care trebuie pusă în ramă. Povestirea este prilejuită de o polemică declanșată de farisei și cărturari ce îl critică cu înverșunare pe Isus pentru că îi „primește pe păcătoși și mănâncă cu ei”. Pilda vrea să prezinte atitudinea lui Dumnezeu reflectată în cea a lui Isus.
O atitudine prea primitoare față de vameși și păcătoși îi scandaliza pe farisei şi cărturari, care îi considerau pe aceştia ca fiind excluşi în mod definitiv de la iertare și mântuire. Pentru Isus, dimpotrivă, erau creaturi fragile ce trebuiau recuperate cu înțelegere și iertare necondiționată. Fiul lui Dumnezeu, care îl cunoştea bine pe Tatăl, i-a învățat că El era înțelegător, milostiv, dispus să ierte. Aceasta era adevărata față a Tatălui bun, fără acea mască de judecător sever şi intransigent pe care cărturarii și fariseii i-au aplicat-o. Acest adevăr Isus l-a anunțat și l-a aplicat în practică în relațiilor sale umane.
Accentul povestirii este pus, așadar, pe figura extraordinară a tatălui bun, mult mai mult decât pe figura fiului risipitor. Sunt prezentate trei scene succesive: plecarea fiului mai mic, întoarcerea sa la casa paternă, reacţia fiului mai mare. Pilda trebuie plasată în mediul palestinian a vremii. De obicei, doi fii nu puteau să trăiască împreună pe proprietățile părinteşti destul de limitate și care erau moștenite în mare parte de fiul cel mai mare. Cel mai mic trebuia fie să trăiască în slujba fratelui său mai mare, fie să caute o situaţie materială mai bună în străinătate.
În Palestina din acea vreme, un milion de evrei trăiau în țara părinților lor și aproximativ cinci milioane locuiau în diasporă, adică în străinătate. Ţinând cont de această conjunctură, să urmărim aventura fiului mai mic, care îi cere voie tatălui său să poată emigra pentru a-și construi propria viață. O cerere mai mult decât legitimă la care tatăl nu are nimic de obiectat. El este de acord să-i ofere în mod anticipat moștenirea ce i se cuvenea pentru a-l ajuta în această privință. Tânărul își transformă bunurile în bani și pleacă într-o țară îndepărtată, unde compatrioții săi ar fi trebuit să-l ajute să se stabilească.
Imaturitatea, disponibilitatea banilor şi mediul păgân corupt fac ca proiectul inițial să eșueze. Tânărul își risipește rapid economiile și ajunge într-o stare deplorabilă. Situația lui este făcută și mai dramatică de apariția unei foamete. El trebuie să caute de lucru la un stăpân păgân care l-a trimis pe câmpuri să pască porcii. Este culmea mizerei pentru un evreu care consideră că porcii sunt animale impure. Tânărul, ajuns pe ultima treaptă a înjosirii, îşi vine în fire şi începe să urce din nou: îi este dor de casa tatălui său, unde nu-i lipsea nimic. Decide, aşadar, să se întoarcă și îşi pregătește discursul prin care avea să-i ceară iertare tatălui său pentru a-l înduioşa. Prin urmare pleacă acasă.
El nu știe că tatăl său nu a încetat niciodată să se gândească la el și îl așteaptă pentru că a fost informat de compatrioții săi că se întoarce. Aceasta este scena centrală emoționantă în care tatăl se înduioşează profund și îşi lasă inima să vorbească. Îl vede de departe, îl recunoaște, şi, fără să ţină cont de demnitatea sa, începe să alerge, ajunge la el și îl îmbrăţişează. Fiul încearcă să-și formuleze cererile de iertare, dar tatăl nu-l ascultă, fiind prea ocupat să-i pregătească o întâmpinare demnă de un fiu iubit care s-a întors acasă. Îi aduce o haină nouă, îi pune pe deget inelul cu sigiliul familiei şi îl încalţă cu o pereche frumoasă de sandale noi. Cu alte cuvinte, îi redă deplina sa demnitate de fiu. Tatăl nu se opreşte doar la aceste gesturi: el comandă un ospăţ bogat demn de o adevărată nuntă. Începe petrecerea veselă și zgomotoasă.
În acest moment fiul cel mai mare intră în scenă, atunci când se întoarce de la munca câmpului. Se informează despre ceea ce se întâmplă și se înfurie foarte tare. El refuză să intre în casă, iar tatăl său este obligat să iasă din nou pentru a-şi motiva decizia şi pentru a-l convinge să participe la ospăţul oferit cu ocazia întoarcerii fiului mai mic. Fiul mai mare, însă, îi răspunde cu multe reproşuri și critici. El este purtătorul de cuvânt al acelor farisei care îl critică pe Isus pentru atitudinea lui prea binevoitoare, pe care nu o consideră demnă de Dumnezeu. Asemenea tatălui din pildă, Isus a încercat să-i convingă să își schimbe părerea despre Dumnezeu. Pilda se oprește aici fără să ne spună dacă a reușit să-și convingă adversarii (= fratele mai mare).
Întrebarea ne este adresată şi nouă, ascultătorilor: acceptăm o astfel de figură a lui Dumnezeu Tatăl așa cum ne-a descris-o Isus? Poate este cazul să ne schimbăm ideea pe care o avem despre El.
Niciunul dintre fii nu-l cunoscuse cu adevărat pe tatăl. Fiul mai mic se teme de tată, se teme de reacția lui severă și dreaptă de a-l respinge, de aceea pregătește un discurs potrivit pentru a-l îmbuna. În schimb, găsește un tată bun și milostiv aşa cum nici măcar nu-şi putuse nchipui. Fiul cel mai mare avea imaginea unui tată-stăpân, un tată preocupat doar de muncă și care nu-i oferise niciodată posibilitatea de a avea o petrecere cât de mică cu prietenii. Așa credea până în seara aceea când s-a întors de la muncă. Își dă seama însă că a greșit abia atunci când constată ce atitudine neașteptată a avut tatăl faţă de fratele său mai mic. Nu acceptă însă un astfel de tată. Pentru el este mai convenabil să-și păstreze vechea sa imagine de tată-stăpân, deoarece se consideră drept și, prin urmare, va merita cu siguranţă un premiu. În inima şi mintea lui nu este loc pentru o dragoste paternă gratuită. Acesta este Dumnezeul fariseilor, nu Dumnezeul lui Isus.
Noi trebuie să alegem.
