Astăzi – a lui Dumnezeu care mântuiește
Deoarece mulţi au încercat să alcătuiască o istorisire a faptelor care s-au împlinit printre noi, aşa cum ni le-au transmis cei care de la început au fost martori oculari şi au devenit slujitori ai cuvântului, după ce am cercetat toate de la început cu grijă, m-am gândit să ţi le scriu şi eu în mod sistematic, preabunule Teofíl, ca să te convingi de temeinicia învăţăturilor pe care le-ai primit. Isus s-a întors în Galiléea cu puterea Duhului şi faima lui s-a răspândit în toate împrejurimile. Iar el învăţa în sinagogile lor şi era glorificat de toţi. A venit la Nazarét, unde fusese crescut, şi a intrat în sinagogă după obiceiul lui, în zi de sâmbătă, şi s-a ridicat ca să citească. I s-a dat Cartea profetului Isaía şi deschizând cartea, a găsit locul în care era scris: „Duhul Domnului este asupra mea: pentru aceasta m-a uns, să duc săracilor vestea cea bună; m-a trimis să proclam celor captivi eliberarea şi celor orbi, recăpătarea vederii, să redau libertatea celor asupriţi; să vestesc un an de bunăvoinţă al Domnului”. Apoi, închizând cartea şi dând-o înapoi slujitorului, s-a aşezat. Ochii tuturor din sinagogă erau aţintiţi spre el. A început apoi să le vorbească: „Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta pe care aţi ascultat-o cu urechile voastre!”.
(Lc 1,1-4; 4,14-21)
========================================
Textul Evangheliei pe care ni-l prezintă liturgia este alcătuit din două pasaje distincte: primul prezintă prefața Evangheliei din Luca (1,1-4), al doilea ne spune despre începutul predicării lui Isus în sinagoga din Nazaret. Firul logic care unește cele două pasaje este timpul mântuirii lui Dumnezeu, inaugurat de Isus în Nazaret: „Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta pe care aţi ascultat-o cu urechile voastre!”; Luca scrie pentru a transmite actualitatea acestui „cuvânt-eveniment” care în ebraică sună „Dabar”, în greacă „rhema” sau „logos” și indică cuvinte și fapte legate inseparabil. Cuvântul lui Dumnezeu nu este doar un fenomen auditiv, ci este un fenomen creator: ori de câte ori Dumnezeu vorbește împlinește ceea ce spune; cuvântul lui este un cuvânt plin, nu gol ca al nostru.
Inaugurarea „anului Domnului” din Nazaret continuă și astăzi prin ascultarea Evanghelia pe care Luca ne-a scris-o. De fiecare dată când răsună acest cuvânt, mai ales în liturgie, se reînnoiește evenimentul mântuitor al lui Dumnezeu inaugurat în Nazaret, cuvântul realizează ceea ce anunță. În liturgia ascultării, Dumnezeu ne ajunge prin „cuvântul” său; devine actual și eficient pentru fiecare și pentru comunitatea care se adună în jurul altarului. Trăim astăzi-ul lui Dumnezeu, anul de har, asta ne-a spus Isus, acest lucru ni-l repetă evanghelistul.
Evanghelia lui Luca este evanghelia călăuzitoare a acestui an liturgic – C – . El ne va însoți în fiecare duminică cu originalitatea și bogăția sa spirituală. Autorul este singurul scriitor din Noul Testament care nu este evreu. Luca este un păgân convertit din prima oră; provine din Antiohia Siriei, unde creștinismul a trecut granițele lumii evreiești pentru a cuceri lumea păgână. A fost printre discipolii lui Barnaba și Paul care l-au coplesit de acea febră misionară care i-a împins să traverseze Marea Mediterană pentru a ajunge în țările grecești de pe țărmurile sale. Conform Faptelor Apostolilor, Luca a călătorit mult străbătând drumurile lui Paul și a altor apostoli, martori oculari ai faptelor pe care le va povesti. În prefața scrierii sale, redactată în modul istoricilor greci, își informează cititorii greco-creștini despre sursele folosite, metoda și scopul care l-au ghidat.
El nu îl cunoscuse pe Isus în mod personal, ci aparține acelei a doua generații creștine, formată de apostoli, fidel traditiei istorice primită de la aceștia. Prin urmare, în jurul anilor ’60 d.C, când apostolii plecaseră împreună din Palestina și sufereau martiriul în locurile pe unde predicau, el a simțit datoria să strângă mărturia lor înainte ca aceasta să fie pierdută sau contrafăcută. Luca ne informează că pentru a-și compune „narațiunea” a făcut „cercetări istorice scrupuloase” folosind sursele scrise, majoritatea încă parțiale, aflate deja în circulație la vremea respectivă pentru uz liturgic și catehetic. Printre acestea cu siguranță Evanghelia lui Marcu și „loghia” lui Matei, o colecție de „zicale” anterioare Evangheliei de astăzi. Alături de aceste surse scrise, a avut privilegiul de a colecta, în călătoriile sale, predicarea orală și relatarea vie a apostolilor, care au fost martori oculari ai faptelor pe care intenționa să le povestească. Cu onestitate și scrupule, în calitate de istoric adevărat, a vrut să atragă vești de primă mână, împingându-și cercetarea „la origini”, povestindu-ne și evangheliile nașterii și copilăriei lui Isus. Așa poate să-l asigure pe prietenul său Teofil căruia îi dedică cartea, „fundamentul” istoric al narațiunii sale și certitudinea credinței pe care o trăiește. Cu inspirația Duhului Sfânt, scrierea lui devine „Cuvânt” care realizează și astăzi prezența și acțiunea lui Cristos printre oameni, așa cum spune însuși Isus în sinagoga din Nazaret.
În acest sens, un scurt rezumat ne informează că, după ispitele suferite în deșert, Isus se întoarce în Galileea, unde trăise de mai bine de treizeci de ani și își începe activitatea ca predicator popular. La început și-a anunțat evanghelia în sinagogile satelor, obținând reputația de învățător de succes. Luca ne descrie prima și cea mai scurtă predicare ținută de Isus în Nazaret „unde a fost crescut” (se născuse în Betleem). Era obiceiul lui să frecventeze sinagoga din satul său și să se ridice pentru a citi în adunarea publică. De data aceasta a făcut-o într-un mod foarte particular, precedat de faimă.
Liturgia din sinagogă se desfășura sâmbătă dimineața: se începea cu recitarea profesiunii de credință (shema ‘) și cele optsprezece binecuvântări, se continua cu citirea a două pasaje din Sf. Scripturi: prima luată din „Tora” (primele cinci cărți ale Bibliei) deja fixate și a doua luată din cărțile profeților la alegere de către cititor. În acest moment, cititorul sau unul dintre cei prezenți era invitat să facă omilia. Totul se încheia cu cântarea psalmilor și cu binecuvântarea preotului. Isus a citit cel de-al doilea pasaj luat din cartea profetului Isaia și a ales el însuși citatul prezentat de evanghelist într-un mod sintetic. Textul era potrivit pentru a explica persoana și programul său: El este Mesia-profetul consacrat de Duhul Domnului la Iordan și trimis să „proclame vestea cea bună” (să evanghelizeze) săracilor (iar Nazaret era patria sărăciei). Acest mesaj este caracterizat ca „eliberare” și ca „an de har al Domnului”. O eliberare care este mântuirea integrală a omului, spirituală și materială. Iertarea și mângâierea pe care o va semăna și minunile pe care le va face sunt o dovadă a acestui lucru. Anul harului este anul jubiliar al iertării și al eliberării, care se întinde în toate timpurile și ajunge până la noi. Prezența mântuitoare a lui Dumnezeu în lume este cea care acționează pentru transformarea și sfințirea umanității. Este anunțată de apostoli și pusă în scris de evanghelist. Este „astăzi-ul” lui Dumnezeu despre care Isus vorbește, un cuvânt drag lui Luca care îl răspândește în toată Evanghelia sa, de la nașterea lui Isus în Betleem (2,11), până la prima predică din Nazaret (4,21) , la întâlnirea cu Zaheu (19.5.9), la asigurarea făcută hoțului de pe cruce (23.43).
