DUMINICA A III-A A PAȘTELUI

Mă iubești?

În acel timp, Isus s-a arătat din nou discipolilor lângă Marea Tiberiadei şi li s-a arătat astfel: Erau împreună Simon Petru şi Toma, cel numit Geamănul, Natanael din Cana Galileei, fiii lui Zebedeu şi alți doi dintre discipolii lui. Simon Petru le-a spus: „Mă duc să pescuiesc”. Ei i-au zis: „Venim şi noi cu tine”. Au ieșit şi s-au urcat în barcă, dar în noaptea aceea nu au prins nimic.  Când era de acum dimineață, Isus stătea pe mal, dar discipolii nu știau că este Isus. Așadar, Isus le-a zis: „Copilași, nu aveți ceva de mâncare?”. I-au răspuns: „Nu!”. Atunci le-a zis: „Aruncați năvodul în partea dreaptă a bărcii şi veți găsi!”. Ei l-au aruncat şi nu-l mai puteau trage, din cauza mulțimii peștilor. Atunci, discipolul acela pe care Isus îl iubea i-a spus lui Petru: „E Domnul!”. Simon Petru, auzind că este Domnul, s-a încins cu haina – pentru că era dezbrăcat – şi s-a aruncat în mare. Ceilalți discipoli au venit cu barca – pentru că nu erau departe de uscat, ci la vreo două sute de coți – trăgând cu ei năvodul cu pești. Când au coborât pe uscat, au văzut un foc cu jar, pești puși deasupra şi pâine. Isus le-a zis: „Aduceți din peștii pe care i-ați prins acum!”.  Atunci, Simon Petru a urcat în barcă şi a tras la mal năvodul plin cu o sută cincizeci și trei de pești mari. Și, deși erau așa de mulți, năvodul nu s-a rupt. Isus le-a zis: „Veniți și mâncați!”. Și niciunul dintre discipoli nu îndrăznea să-l întrebe „Tu cine ești?”, căci știau că este Domnul. Isus a venit, a luat pâinea şi le-a dat-o; la fel şi peștele.  Aceasta a fost de acum a treia oară că Isus s-a arătat discipolilor după ce a înviat din morți.

După ce au stat la masă, Isus i-a spus lui Simon Petru: „Simon, fiul lui Ioan, mă iubești mai mult decât aceștia?”. El i-a zis: „Da, Doamne, tu știi că te iubesc”. El i-a spus: „Paște mielușeii mei!”. El i-a zis iarăși, a doua oară: „Simon, fiul lui Ioan, mă iubești?”. El i-a spus: „Da, Doamne, tu știi că te iubesc”. I-a zis: „Paște oile mele!”. I-a zis a treia oară: „Simon, fiul lui Ioan, mă iubești?”. Petru s-a întristat pentru că i-a zis a treia oară: „Mă iubești?” și i-a spus: „Doamne, tu știi toate, tu știi că te iubesc”. Isus i-a zis: „Paște oile mele! Adevăr, adevăr îți spun: când erai mai tânăr, te încingeai singur şi umblai unde voiai. Însă când vei îmbătrâni, îți vei întinde mâinile și te va încinge un altul și te va duce unde nu vei voi”. Dar aceasta a spus-o arătând cu ce moarte îl va fi glorificat pe Dumnezeu. După ce a spus aceasta, i-a zis: „Urmează-mă!” (In 21,1-19).

                                                                   —————————————

Ioan şi-ar dori ca niciodată să nu termine de povestit. Are multe amintiri în memorie și în inimă, dar știe că nu poate scrie totul, deoarece ar fi nevoie de o bibliotecă ca cea a Alexandriei din Egipt, cea mai mare și cea mai faimoasă din vremea sa (In 21,25). Totuși, la sfârșitul scrierii sale, el își dă seama că o amintire importantă despre Isus înviat nu a fost relatată, un episod ce a avut loc chiar pe malurile acelui lac unde fusese chemat împreună cu Petru, Andrei și fratele său Iacob. Ar fi fost păcat să nu-l menționeze. Prin urmare adaugă o pagină la opera sa deja terminată și încheiată (In 20,30-31). Este vorba despre povestirea pe care tocmai am citit-o. Sunt prezente toate temele primei chemări cu care se deschide Evanghelia: este o pescuire minunată, asemenea celeia care i-a determinat pe primii discipoli să-L urmeze pe Isus (Lc 5, 4-11), sunt toți discipolii cu care s-a întâlnit pentru prima dată pe malul lacului, adunați în jurul lui Simon Petru (Mc 1,16-20), se face trimitere la mielul lui Dumnezeu (In 1,29.36), care a devenit acum un păstor ce își încredință turma lui Petru. Astfel, pe lângă misiunea de pescar de oameni la care a fost chemat de către Isus, este investit și cu responsabilitatea de păstor.

            Povestirea începe cu o scenă de pescuire eșuată. A fost suficient ca Petru să lanseze ideea de a merge la pescuit, că imediat au urcat și alți șase discipoli în barcă. Toți au pornit în aceeași aventură. Dar nu le-a mers bine pentru că toată noaptea nu au prins nici măcar un peștișor. Fără Isus, pescarii trudesc în zadar, iar acest lucru ei îl vor experimenta în misiunea lor. La porunca lui Isus, însă, plasa se umple pe neașteptate cu o sută cincizeci și trei de pești mari, iar plasa nu se rupe în ciuda greutății excesive. Așa se întâmplase și la început. Și atunci pescuiseră în zadar toată noaptea, dar când Isus le-a poruncit: „aruncați-vă năvoadele pentru pescuit!”, au umplut două bărci cu pește, atât de mult încât Petru s-a speriat și a căzut la picioarele învățătorului. Și după această a doua pescuire extraordinară Petru se aruncă în apă pentru a ajunge la Isus pe țărm înaintea celorlalți. Însoțitorii lui vor trage plasa supraîncărcată la mal.

            Pe țărm l-a găsit pe Isus ocupat în jurul unui foc cu jar, unde prăjea deja pește pentru toți, având și pâine pregătită. Pregătise masa pentru toți, intuise că discipolilor săi le era foame, după o noapte de veghe și muncă în zadar. El a poruncit să fie adus și din peștele proaspăt pescuit pentru a face masa mai bogată și apoi i-a invitat pe toți să se așeze la masă: „Veniți și mâncați!”. Este cina pascală, masa Domnului Înviat, prezent și recunoscut de discipolii săi ca la Emaus. Este anticiparea cinei sfinte care va fi sărbătorită în adunările creștine din toate timpurile, momentul cel mai important pentru întreaga omenire, un semn al comuniunii Domnului cu ai săi, garanția și anticiparea ospățului ceresc, unde tot el va fi cel care va servi invitații la masă (Lc 12,36). Așa este prezentat în unele picturi din catacombe.

            Până acum Simon Petru a încercat în zadar să atragă atenția lui Isus, aruncându-se să înoate pentru a ajunge primul la țărm și grăbindu-se să tragă năvodul pentru a aduce pește la masă. Este evident că vrea să fie iertat de învățător pentru renegarea sa. Când a terminat de mâncat, Isus i-a adresat lui Petru trei întrebări similare. Prima trebuie să fi fost cea mai tulburătoare: „Mă iubești mai mult decât aceștia?”. Cum ar putea el să facă comparații și să se măsoare cu ceilalți în această privință? Mai ales că discipolul pe care Isus îl iubește este prezent. Petru răspunde cum poate, fără să facă comparații, şi apelează în toate cele trei răspunsuri la cunoașterea inimii sale de către Isus. Învățătorul știe bine că Petru îl iubește și asta este suficient.

            Isus și Petru folosesc doi termeni ce indicau iubirea: agapao și pileo. Primul indică iubirea divină revărsată în inima credinciosului, al doilea indică iubirea dintre prieteni și iubirea fraternă. Petru preferă să folosească cel de-al doilea termen, cel experimentabil, celălalt îl cunoaște și îl vede numai Dumnezeu. Isus vrea să-l facă să înțeleagă că fără iubire nu se ajunge nicăieri. Nici o misiune nu poate fi îndeplinită dacă nu este desfășurată cu iubire. Fără iubire, totul este în zadar (1Cor 13). Apostolul este tulburat de insistența cu care Isus îl întreabă. Îl întreabă de trei ori dacă îl iubește, pentru că vrea să-l facă să repare și să șteargă cele trei renegări din casa lui Caiafa? El înțelege că acel episod dureros este acum iertat și uitat, pentru că Isus îi încredințează mieii și oile sale, cele mai prețioase lucruri pe care le are, Biserica sa formată din cei mici și cei mari, din cei slabi și cei puternici. Păcatul lui Petru nu a anulat promisiunile făcute de Cristos în Cezarea lui Filip (Mt 16,18-19). Iertarea lui Dumnezeu restabilește siguranța, reevaluează în totalitate păcătosul, nu lasă nicio urmă de resentimente sau desconsiderare.

            Petru-păstorul este metafora misiunii sale speciale de cap al Bisericii lui Cristos cu toată autoritatea și responsabilitatea care derivă din aceasta. El trebuie să-l reprezinte pe pământ pe Cristos, Bunul Păstor (In 10,11-16), având misiunea să adune umanitatea într-o singură turmă, dispus să-i îndrume pe credincioși cu fidelitate, să-i hrănească cu o doctrină sănătoasă, având o atitudine de dăruire deplină, capabil de a-și da viața pentru turma lui.

            Petru este invitat să-l urmeze pe Isus învățător și păstor pe același drum al crucii. Aceasta este perspectiva pe care Cristos i-o prezintă cu o profeție misterioasă, adăugând apoi: „Urmează-mă!”. Tradiția ne spune că și Petru a murit răstignit la Roma. Istoria vieții sale ne învață că încrederea lui Dumnezeu în om este de neclintit, chiar dacă responsabilitatea pe care o încredințează apasă pe niște umeri slabi. Dumnezeu știe acest lucru, dar are încredere în noi toți.