Dumnezeu repornește de la familie.
În acel timp, s-a făcut o nuntă în Cána Galileii şi mama lui Isus era acolo. A fost chemat şi Isus cu discipolii lui la nuntă. Lipsind la un moment dat vinul, mama lui Isus i-a zis: „Nu mai au vin”. Dar Isus i-a spus: „Ce ne priveşte pe mine şi pe tine, femeie? Încă nu a venit ceasul meu”. Mama lui Isus le-a spus slujitorilor: „Faceţi tot ce vă va spune!”. Erau acolo şase vase de piatră puse pentru purificarea iudeilor, fiecare de două sau trei măsuri. Isus le-a zis: „Umpleţi vasele cu apă!”. Iar ei le-au umplut până sus. Atunci le-a zis: „Scoateţi acum şi duceţi stolnicului nunţii!”. Ei i‑au dus. Când a gustat stolnicul apa devenită vin – şi el nu ştia de unde este, dar slujitorii care o aduseseră ştiau – stolnicul l-a chemat pe mire şi i-a spus: „Orice om pune mai întâi vinul bun, iar când s-au îmbătat, pe cel mai slab. Tu ai ţinut vinul bun până acum!”. Aceasta a făcut-o Isus ca început al semnelor, în Cána Galileii. Şi-a arătat gloria, iar discipolii lui au crezut în el. După aceea, au coborât la Cafárnaum el, mama lui, fraţii săi şi discipolii şi au rămas acolo câteva zile.
(In 2,1-12)
=============================================
Suntem încă în atmosfera celor trei manifestări divine (epifanii) care introduc viața Fiului lui Dumnezeu între noi: Steaua care a călăuzit magii, descris de Matei, vocea Tatălui la Iordan, înregistrată de Luca, prima minune relatată de Ioan. După arestarea lui Ioan Botezătorul Isus deschide activitatea mesianică, începând din Galileea. Mama îl prezentase magilor, reprezentanților poporului păgân, Tatăl îl prezentase iudeilor care îl așteptau pe Mesia vestit de profeți, totuși mama îl determina pe Isus să înceapă în mod public activitatea sa de mântuire în favoarea oamenilor.
Două episoade, unul la început și celălalt la sfârșit, indică în Evanghelia după Ioan prezența semnificativă a Mariei în viața lui Isus. Ea apare alături de Fiul ei în minunea inaugurării activității sale în Cana Galilei (2,1 -12) și apoi reapare la poalele crucii pentru a aduna ultimele sale cuvinte (19.25-27). Ambele cazuri se referă la întemeierea unei familii: familia naturală a soților din Cana consacrată prin binecuvântarea lui Cristos, familia supranaturală a copiilor lui Dumnezeu născuți prin cruce. Dumnezeu reîncepe de la familie pentru a recrea o nouă umanitate. Alături de Isus este Mama sa care împreună cu el constituie noua familie ideală voită de Dumnezeu ca prototip al tuturor viitoarelor familii răscumpărate. Familia din Nazaret este familia pe care Dumnezeu a pus-o ca model și sămânță a fiecărei familii credincioase. Nu există familie fără mamă, Maria este noua Evă, „mama celor vii”.
Suntem în Cana Galilei (clarificarea nu este inutilă, deoarece au existat alte țări cu acest nume). Isus este invitat la nuntă împreună cu mama sa și primii săi discipoli. Petrecerea de nuntă se prelungea câteva zile în curtea mirelui, unde se adunau rudele și prietenii câteva seri la rând să mănânce și să bea. În aceste condiții, ceea ce putea lipsi mai ușor era vinul, care, a fost produs în cantitate suficientă numai pentru a înveseli familia în sărbătorile și nunțile religioase mari. Rezervele familiei erau, prin urmare, modeste, erau ușor risipite de prea mule mese în bucurie. Exact asta s-a întâmplat în acea zi. Maria a fost prima care a observat că era printre cei care slujeau, ca si o femeie care cunoștea casa, alerga între bucătărie și cămara acestor rude căsătorite. Încă o dată, după cum am remarcat în Evanghelia după Luca, prima ei imagine este aceea a unei slujitoare atentă la nevoile celorlalți: cele ale rudei în vârstă, Elisabeta, și cele a rudelor ei recent căsătorite din Cana.
În sala nunții, alături de ceilalți comeseni gălăgioși și fără griji, se află și Fiul ei, Iisus. După cum va demonstra mai târziu în viața sa publică, îi plăcea să stea la masă și să sărbătorească cu prietenii. Nu degeaba, și-a inaugurat activitatea cu un banchet de nuntă, în bucurie și sărbătoare, pentru a arăta că Dumnezeu a abandonat de acum atitudinea sa autoritară și severă, pentru a asuma chipul surâzător și vesel al Tatălui care se bucură să sărbătorească alături de fiii săi, sărbătoare a mântuirii milostive. Vă amintiți de cuvintele tatălui care îl îmbrățișează din nou pe fiul care s-a întors acasă? „Trebuie să sărbătorim”, îi spune fiului său cel mai mare, care nu-l mai recunoaște, atât de mult pare să se fi schimbat (Lc 15,32). Mama care-l cunoaște de mai bine de treizeci de ani, știe că poate conta pe El, care are o inimă mai mare decât a sa, aceea a lui Dumnezeu. Îi mărturisește grija pentru ceea ce li se întâmplă soților care sunt pe cale să suporte o rușine. Este nevoie de o intervenție urgentă.
Răspunsul lui Isus, așa cum este tradus de obicei, pare evaziv, de o persoană aproape enervată: „Ce ne priveşte pe mine şi pe tine, femeie? Încă nu a venit ceasul meu” În realitate, în limba aramaică, săracă în vorbire, avea o dublă semnificație în funcție de tonul în care a fost pronunțată. Ar putea însemna descotorosire, ca și cum ar spune: sunt lucruri care nu ne privesc, să se descurce; nu a venit încă timpul meu de a acționa. Din relatarea povestirii însă au o semnificație: Nu există dificultăți între mine și tine, poți aranja ce să se facă, poți conta pe mine. Doar reține că încă nu a venit ceasul meu, nu mi-am început activitatea mea prin semne și minuni de mântuire.
Mama, pe care am cunoscut-o deja ca femeie decisă din Evanghelia după Luca, îi cheamă pe slujitori și îi pune la dispoziția Fiului ei pentru ceea ce poate și va voi să facă. Condus de această voință maternă, Isus grabeste timpurile începutului ceasului său și împlinește prima sa minune. Cere mai întâi să se umple cele șase vase de apă prezente în curte. Erau vase cu o capacitate cuprinsă între șaizeci și o sută de litri, un total de patru sau cinci sute litri de conținut. Când vasele erau pline, Isus a poruncit să servească conținutul la masă. Acea apă devenise un vin excelent apreciat și lăudat cu entuziasm de catre stolnic.
Unii care gândesc bine, scandalizați, ar fi putut să o numească o minune irosită și chiar dăunătoare. Aceiași stăpâni ai mesei, constată că comesenii sunt deja beți și, prin urmare, orice tip de vin, chiar slab, ar fi fost acceptat de acei băutori care acum nu pot distinge gusturile. În acea seară, cu siguranță cineva a trebuit să fie dus acasă de cât de amețit era, pentru acel vin nou miraculos, care dădea ultima lovitură de grație celor lacomi. Frumusețea este că Isus nu a făcut aceste calcule dăruind vinul său cu generozitate. Dumnezeu nu face calcule în dăruire, dă fără măsură pentru că este bun și generos. Putem profita și abuza de darurile sale, dar acest lucru nu-l îngrijorează mult, cu atât mai puțin să nu mai vorbim de zădărnicirea generozității excesive. Dragostea lui Dumnezeu este fără măsură. O știu bine acei soți norocoși din Cana, că vor avea vin cel puțin timp de un an întreg și se pot bucura de sărbătorile familiei.
Aceasta este prima revelație (epifanie- descoperire) a lui Dumnezeu pe care Isus a dorit să o dea lumii. Aceasta este gloria, adică adevăratul chip luminos a lui Dumnezeu, pe care Isus la manifestat discipolilor săi care au crezut în el.
Trebuie să recunoaștem că nu a fost ușor pentru evreii obișnuiți cu alte imagini ale lui Dumnezeu, să creadă în această imagine atât de nouă, pe care au văzut-o întipărită pe chipul și în acțiunile lui Isus. Acum el putea să răspândească în sate și pe străzile din Palestina această imagine nouă de Dumnezeu. Așadar, coborârea la Cafarnaum cu primul său grup de discipoli, un moment de har, printre care a fost și va continua să fie mama lui, acum făcând și ea parte din mulțime. Prima „credincioasă” dintre primii credincioși.
