În luna a şasea, îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat, al cărui nume era Iosif, din casa lui David. Iar numele fecioarei era Maria. Şi, intrând la ea, i-a spus: „Bucură-te, o, plină de har, Domnul este cu tine!”. Ea s-a tulburat la acest cuvânt şi cugeta în sine ce fel de salut ar putea fi acesta. Însă îngerul i-a spus: „Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu! Vei zămisli şi vei naşte un fiu şi-l vei numi Isus. Acesta va fi mare: va fi numit Fiul Celui Preaînalt şi Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său; şi va domni peste casa lui Iacob pe veci, iar domnia lui nu va avea sfârşit”.Maria a spus către înger: „Cum va fi aceasta din moment ce nu cunosc bărbat?”. Răspunzând, îngerul i-a spus: „Duhul Sfânt va veni asupra ta şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; de aceea, sfântul care se va naşte va fi numit Fiul lui Dumnezeu. Iată, Elisabeta, ruda ta, a zămislit şi ea un fiu la bătrâneţe şi aceasta este luna a şasea pentru ea, care era numită sterilă, pentru că la Dumnezeu nimic nu este imposibil!”. Atunci, Maria a spus: „Iată, slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău!”. Şi îngerul a plecat de la ea. (Lc.1,26-38)
__________________________
Drumul spre Betleem începe din Nazaret
„Iată roaba Domnului: fie mine după cuvântul tău”: de la această propoziție a început Crăciunul. Umila ascultare a Mariei din Nazaret a deschis larg ușa de intrare a Fiului lui Dumnezeu care voia să se nască printre noi. Scriptura ne face să înțelegem că pentru a deschide acea ușă, care separa eternitatea de timp, era nevoie de două chei: una era în mâna Fiului care trăia în pântecele Tatălui, în paradisul său, cealaltă era în mâna Mariei aleasă de Dumnezeu pentru a purta în pântece pe Fiul făcut om. Când în eternitate și în timp a răsunat cuvântul disponibilității totale a celor care au fost aleși, a început răscumpărarea noastră. Este vorba despre un mic adverb: „iată”, care reprezintă dubla cheie a mântuirii. Pentru a ne da seama de acest lucru, este suficient să comparăm textul Evangheliei pe care tocmai l-am ascultat cu acest fragment din Scrisoarea către Evrei care ne dezvăluie „culisele” cerului: „Intrând în lume, Cristos spune: «Tu n-ai voit nici jertfă, nici ofrandă, ci mi-ai pregătit un trup. Atunci am zis: Iată, vin ca să fac voinţa ta, Dumnezeule». Datorită acestei voinţe, suntem sfinţiţi prin jertfa trupului lui Isus Cristos, făcută o dată pentru totdeauna.”(Ev 10,5-10).
Trebuie să fim extrem de recunoscători față de Maria, sora și mama noastră în credință, pentru slujirea minunată pe care ne-a oferit-o, acceptând să devină mama Mântuitorului. A fost o femeie săracă care a primit totul de la Dumnezeu și a știut să accepte cu umilință, şi tocmai golirea pretențiilor omenești Dumnezeu a umplut cu harul maternității divine. Când Elisabeta a primit darul maternității s-a dus să se ascundă, pentru că i-a fost rușine de vârsta înaintată; însă Maria când a aflat că este mama lui Dumnezeu, a pornit la drum pentru a ne face cunoscut tuturor rodul pântecelui ei. Așa a putut să umple de bucurie pe Elisabeta, pe păstorii din Betleem, pe magii care au venit din depărtare.
Crăciunul pe care urmează să îl sărbătorim este cadoul Mariei. Evanghelia lui Luca ne spune cum a început această minunată aventură. Îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-un mic sat din Galileea semi-păgân, la o tânără care era logodită cu Iosif, un meșter care își câștiga traiul cu o profesie creatoare ca cea a lui Dumnezeu. Era o tânără fecioară pe nume Maria; ea nu cunoscuse bărbat, chiar dacă hotărâse să se căsătorească cu Iosif. Mesagerul divin i-a dezvăluit un secret pe care numai el îl știa și, după cum pare, se grăbea să i-l împărtășească: venise vremea mântuirii și Dumnezeu a ales acea femeie de 12-14 ani pentru a o face mama sa. Cerul revărsa de o bucurie necontenită și îngerul a invitat-o pe Maria să participe la acea sărbătoare a cerului: „Bucură-te, femeie umplută și transformată de iubirea lui Dumnezeu!”.
Maria este numele pe care părinții i-l dăduseră la naștere; „plină de har” (kekaritomene) este numele pe care i-l dă îngerul venit din cer, nume potrivit pentru misiunea pe care Dumnezeu i-a încredinţat din veşnicie. Era un lucru de speriat. Evanghelistul ne spune că Maria nu a fost înspăimântată de înfățișarea îngerului, dar de acele cuvinte ale lui care erau peste înţelegerea ei. Nu era obișnuită să se simtă mare și cuvintele îngerului au făcut-o să se simtă stânjenită. Acest salut exagerat a făcut-o să se simtă și mai mică. Neliniștea ei i-a permis îngerului să-și clarifice cuvintele și nu a ezitat să facă acest lucru. I-a dezvăluit un secret pe care Dumnezeu îl avea în inima sa din eternitate: a înştiinţat-o că Dumnezeu o iubea fără măsură şi de mult timp, de aceea a transformat-o cu harul său, pregătind-o să devină mama Fiului său. Dumnezeu dezvăluise o parte din secretul său profetului Isaia, cu șapte secole mai înainte, vorbindu-i despre o viitoare mamă-fecioară cu aceste cuvinte: „Iată, fecioara va zămisli și va naște un fiu pe care îl va numi Emanuel (Dumnezeul cu noi)” ( Is 7,14). Numele pe care Maria va trebui să-l dea fiului său va fi Isus, dar se referă la Emanuel, adică Dumnezeu cu noi, care înseamnă: „Domnul Mântuiește”, tocmai venind printre noi. Îngerul adaugă: „va fi mare ”, într-un sens absolut, al măreției lui Dumnezeu (Ps 86,10; 95,3), pentru că va fi Fiul Celui Preaînalt, prin urmare „Dumnezeu cu noi”, el va fi Mesia – regele din familia lui David, așa cum a promis profetul Nataan în profeția pe care am citit-o în primul fragment biblic de astăzi (2 Sam 7,8-16).
Maria a înțeles bine despre ce era vorba; era un lucru imens, amețitor. Dar ea nu pierde simțul realității, așa că întreabă cum se vor întâmpla toate acestea, de vreme ce a decis să rămână fecioară din inspirație divină. Cuvintele explicative folosite de înger ne introduc în centrul misterului: Maria va deveni mamă fără intervenția umană care să-i ia fecioria. Verbele folosite au o puternică greutate teologică. În primul rând, exclud orice referință care ar putea sugera o relație sexuală. Duhul Sfânt care va acționa în ea nu este o forță generatoare divină, ci o putere creatoare. „El o va acoperi cu umbra lui”, așa cum se întâmplase pentru cort și pentru templu, unde Dumnezeu însuși venise să locuiască printre oameni (Ex 40,35; 1 Regi 8,10 ş.u.). Prin urmare, Maria va fi noua locuință a lui Dumnezeu printre noi. Isus va fi de trei ori Sfânt, Fiul lui Dumnezeu chiar de la conceperea sa. În pântecele fecioarei din Nazaret, va avea loc încoronarea umanității lui Cristos cu demnitatea nemăsurată a Fiului lui Dumnezeu. Divinitatea se uneşte omenirii într-un schimb minunat, așa cum cântă liturgia: Dumnezeu își asumă umanitatea, umanitatea primește divinitatea.
Povestirea lui Luca are scopul să explice mărturisirea credinței Bisericii apostolice care proclama: „Cred în Isus Cristos, Fiu său unic (al lui Dumnezeu), Domnul nostru, care a fost conceput de la Duhul Sfânt și s-a născut din Fecioara Maria” . Dar aceasta are și scopul de a ne prezenta celei căreia, prin ascultarea în credinţă, a meritat de a ne aduce mântuirea lui Dumnezeu (Isus). O femeie umilă și mare, care a primit dintr-o dată o sarcină care a tulburat-o dar pe care, a vrut să o înțeleagă bine. Ea a acceptat, fără false proteste de nevrednicie și fără o exaltare isterică; aceasta este demnitatea măreaţă a Maicii Domnului. Aceasta a făcut-o „roaba Domnului”, un titlu umil și onorific în acelaşi timp, care până atunci era folosit doar pentru oamenii mari în credință care au colaborat cu Dumnezeu, ca Abraham, Moise, David, profeții, Slujitorul suferind. Cu ea, acel titlu a fost declinat pentru prima dată și la feminin, pentru a indica faptul că Dumnezeu îi cheamă acum pe toți, bărbați și femei, la slujirea lui în favoarea poporului său. El cere numai o supunere bucuroasă la cuvântul său, asemănătoare cu cea a mamei sale, discipolul ideal. De aceea, atunci când Isus vorbește despre mama sa, o introduce întotdeauna printre cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu și colaborează cu el: „Mama mea și frații mei sunt cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu și îl pun în practică” (Lc 8,21). Răspunzând femeii entuziaste care a numit-o binecuvântată pe mama lui, Isus a putut să afirme: „Fericiți sunt cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu și îl pun în practică” (Lc 11,28). Toții suntem chemați să semănăm cu ea: „Cine face voia Tatălui meu care este în ceruri, acesta este pentru mine frate, soră și mamă” (Mt 12,50).
