A fost un om, trimis de Dumnezeu, al cărui nume era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să dea mărturie despre lumină, pentru ca toţi să creadă prin el. Nu era el lumina, ci a venit să dea mărturie despre lumină. Aceasta este mărturia dată de Ioan când iudeii au trimis de la Ierusalim unii preoţi şi leviţi ca să-l întrebe: «Cine eşti tu?». Iar el a mărturisit, şi nu a negat. A mărturisit: «Nu sunt eu Cristos!». L-au întrebat: «Atunci cine? Eşti tu Ilie?». El a răspuns: «Nu sunt!». «Eşti tu Profetul?». A răspuns: «Nu!». Aşadar, i-au zis: «Cine eşti? Ca să dăm un răspuns celor care ne-au trimis. Ce spui despre tine însuţi?». El a zis: «Eu sunt glasul celui care strigă în pustiu: «Îndreptaţi calea Domnului», după cum a spus Isaia profetul!». Iar cei trimişi erau dintre farisei. L-au întrebat şi i-au zis:«Aşadar, de ce botezi dacă tu nu eşti nici Cristos, nici Ilie, nici Profetul?». Ioan le-a răspuns, zicând:«Eu botez cu apă, dar în mijlocul vostru este unul pe care voi nu-l cunoaşteţi, care vine după mine, căruia eu nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua încălţămintei». Acestea s-au petrecut în Betania, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan. (In 1,6-8.19-28)
___________________________
În mijlocul vostru stă unul pe care voi nu-l cunoaşteţi
Tot vocea lui Ioan Botezătorul este cea care se aude în această duminică şi care ne călăuzeşte către Crăciun, întâlnire cu cel care a venit, dar care continuă să vină şi va veni, mereu în drum spre noi, ca şi în timpul vieţii sale aici pe pământ. Fragmentul pe care îl citim astăzi este luat în împrumut din evanghelia după Ioan, aşa cum se va întâmpla de mai multe ori în timpul acestui an liturgic. Evanghelia după Marcu e prea scurtă şi nu reuşeşte să acopere toate duminicile cu povestirile sale. Atunci îi vine în ajutor evanghelia după Ioan care este înafara ciclului trienal rezervat sinopticilor: Matei, Marcu şi Luca.
Textul din Ioan este plin de întrebări ca şi viaţa noastră. Par întrebări a unor persoane în căutare, de fapt sunt întrebări curioase şi suspecte, deloc interesate în a cunoaşte adevărul. De aceea răspunsurile sunt aproape toate negative, pregătite de apărare: «nu sunt eu cel pe care îl căutaţi», repetă Botezătorul. Oamenii care îl interoghează au greşit ţinta, şi nu știu nici ei măcar ce caută. Întrebările lor sunt superficiale ca urmare a răspunsurilor deja pregătite si convingătoare. Precum întrebările unora dintre contemporanii noştri care pun întrebări dar nu ascultă răspunsurile pentru că au impresia că ştiu totul. Şi-au construit o religie în propriul folos şi consum. Dumnezeu nu se face găsit de către aceştia.
Botezătorul, cu ferăstrăul său profetic, arată ignoranţa lor şi căutarea lor greşită: Voi căutaţi unul care deja se află în mijlocul vostru dar pe care voi nu-l cunoaşteţi, pentru că nu sunteţi interesaţi să-l cunoaşteţi. Acest răspuns al său este de mare actualitate pentru noi care celebrăm Crăciunul şi care, la sfârşit neglijăm «pe cel care vine». Trăim într-o societate decreştinată, unde neglijenţa religioasă inundă. Există o mare mulţime de analfabeţi ai credinţei, care însă pretind să discute despre Dumnezeu şi despre Isus Cristos, pentru că şi-au creat un Isus pe măsura propriilor păreri personale şi a propriilor gusturi, adunând poate bucăţi de nerecunoscut despre el din scrierile exotice şi lăsând să pară că sunt corecte. Şi întrebările devin din ce în ce mai chinuitoare şi mai tăioase. Ce-i mai rău e că nu ne punem adevărata întrebare despre Isus şi despre importanţa lui pentru viaţa noastră. În spatele luminilor impunătoare de Crăciun, aprinse mai mult din interes comercial decât din credinţă, căutăm un Cristos care să nu ne deranjeze, care să nu ne neliniştească cu exigenţele sale morale şi de credinţă, un Isus care să nu ne facă scandal dar care să se adapteze comportamentului şi ideilor momentului actual. Neglijăm ceea ce celebrăm.
Ne uimeşte să auzim că Botezătorul vine ca un martor pentru a da mărturie despre lumină. El nu era lumina şi nu pretindea că ştie totul, vroia doar să împărtăşească propria experienţă de credinţă vie. «Mărturisitor» este cel care povesteşte ceea ce a văzut şi auzit. Ce a văzut şi auzit Ioan pentru a fi aşa de sigur în mărturisea sa? El însuşi ne descoperă: « Am văzut pe Duhul Sfânt coborând ca un porumbel din cer şi aşezându-se deasupra lui. Eu nu îl cunoşteam dar cine m-a trimis să botez cu apă mi-a spus: Omul asupra căruia vei vedea Duhul coborând şi rămânând este el care botează în Duhul Sfânt. Şi eu am văzut şi am mărturisit că acesta este Fiul lui Dumnezeu» (In 1,32-34). Nu se poate cunoaște pe Isus dacă nu se ascultă Duhul Sfânt care ne vorbeşte de el. Mulţi creştini nu îl mai recunosc pe Isus Cristos pentru că au încetat să citească evanghelia; si totuşi e acolo unde el ne vorbește încă. Ascută mii de voci şi nu mai recunosc adevărata «voce» a lui Dumnezeu. Aşa devin surzi şi neîncrezători în ceea ce îl priveşte. Botezătorul a auzit vocea Tatălui care, la râul Iordan, a prezentat Isus spunând: «Acesta este Fiul meu, preaiubit» (Mt 3,17).
Pentru aceasta evanghelistul Ioan îl introduce ca şi primul mărturisitor al lui Cristos în prologul evangheliei pe care am citit-o. Este ca o rază de lumină reflectată într-o oglindă: nu era lui lumina, dar a venit pentru a reflecta lumina Cuvântului – Dumnezeu, creatorul lumii, care s-a întrupat între noi. Acea lumina avea mii de reflexii toate strânse cu atenţie şi retrimise de înainte-mergător care boteza pe malul Iordanului. Mulţimii care alerga la chemarea lui el spunea: «Iată mielul lui Dumnezeu, iată pe acela care ia păcatul lumii!». Acel om care îi trecea pe lângă era Fiul lui Dumnezeu, Mesia, dar nu aşa cum şi-l imaginau ei. Nu încăleca niciun cal alb, nu purta nici o platoşă, nu flutura nici o spadă, nu atrăgea după sine o armată măreaţă pentru eliberarea naţională. Dar mai ales nu strălucea precum soarele orbitor în plină zi, în schimb era un om încovoiat sub cruce, sacrificat precum un miel care iese de la măcelar, strivit de greutatea enormă a păcatului lumii, cum spusese profetul Isaia şapte secole mai înainte (Is 53,7.12).
E nevoie de curaj şi perspectivă pentru a spune lucruri aşa de scandaloase şi neobişnuite. E nevoie de ochiul unui expert pentru a descoperi perla preţioasă în noroiul murdar de marea mlaştină a lumii. Cine putea să spună şi să transmită un anunţ publicitar de aşa natură, dacă nu Duhul lui Dumnezeu pe care Botezătorul îl asculta în deşert, departe de vocile mincinoase ale lumii?Ar fi de ajuns aceste două marturii contradictorii şi aşa de creştine pentru a face din Ioan cel mai mare dintre cei născuţi din femei şi a-l face să fie inclus între cei mai mici din împărăţia lui Dumnezeu (Mt 11,11).
Cei din Ierusalim care au venit să îl interogheze din înălţimea catedrelor lor universitare nu puteau înţelege anumite lucruri, de aceea întrebările lor aveau aspectul unei discuţii deşarte, ipocrite şi fără concluzie, ca aceea din academiile lor. Celor care îi puneau întrebări fără a fi capabili să asculte răspunsurile adevărate, Ioan le răspundea cu un mulțime de «nu». El nu poseda nici un titlu omenesc care să îl acrediteze ca expert. Nu pretindea a fi profetul Elia renăscut, pe care toţi îl aşteptau cu ocazia venirii lui Mesia (Mal 3,1.23), chiar dacă apăruse să predice chiar acolo unde vechiul profet dispăruse, opt secole mai înainte, fiind răpit în cer. Nu era Profetul promis de Moise pentru ultimele timpuri ale lumii (Dt 18,15-19). La întrebarea insistentă: «Tu cine eşti? Ce spui despre tine însuţi?» el răspunde în mod misterios: «Eu sunt voce a unuia care strigă în deşert». Ca şi cum ar spune: sunt un pierzător de la început, pentru că strig într-un deşert unde nimeni nu mă ascultă. Eu vestesc unul pe care voi nu-l cunoaşteţi şi nu vreţi să-l cunoaşteţi: pe Fiul lui Dumnezeu, Mielul lui Dumnezeu care ia asupra sa păcatul lumii.
Tuturor nouă azi Ioan ne repetă: Sunteţi în măsură să mă înţelegeţi? Sunteţi în măsură să credeţi spuselor mele care vin de la Dumnezeu? Dacă sunteţi în stare să recunoaşteţi şi să acceptaţi pe Fiul lui Dumnezeu răstignit şi înviat, atunci sunteţi adevăraţi creştini, gata să celebraţi Crăciunul; dar atunci viaţa voastră trebuie să se schimbe total ca răspuns la strigătul meu care vă îndeamnă să îndreptaţi calea Domnului. Doar aşa veţi înţelege că nu aparţineţi acestei lumi superficiale şi insensibile, care urmează idolii săi falşi devenind sclavii acestora. Vă veţi simţi fii iubiţi de Dumnezeu, care trăiesc în lume cu angajarea de cetăţeni oneşti şi muncitori datorită credinţei. Numai atunci vocea acelui profet ciudat, care fu Ioan Botezătorul, nu va mai răsuna în deşert, dar va răsuna puternic în interiorul nostru spunându-ne că suntem pe drumul drept către Betleem şi Isus poate să se nască încă printre noi şi în noi în întunericul lumii.