În vremea aceea, Isus le-a spus discipolilor săi: „Împărăţia cerurilor este asemenea comorii ascunse într-un ogor, pe care un om, găsind-o, o ascunde şi, plin de bucurie, merge şi vinde tot ce are şi cumpără ogorul acela.
La fel, împărăţia cerurilor este asemenea unui negustor care caută perle frumoase. Când găseşte o perlă de mare valoare, merge, vinde tot ce are şi o cumpără.
Din nou, împărăţia cerurilor este asemenea năvodului aruncat în mare, care adună de toate. Când s-a umplut, oamenii îl trag la ţărm, se aşază, adună ceea ce este bun în coşuri şi aruncă ceea ce este rău. Tot aşa va fi la sfârşitul lumii: vor veni îngerii şi-i vor separa dintre cei drepţi pe cei răi şi îi vor arunca în cuptorul cu foc. Acolo va fi plânset şi scrâşnirea dinţilor. Atunci le-a zis: De aceea orice cărturar instruit în ale împărăţiei cerurilor este asemenea stăpânului casei care scoate din tezaurul său lucruri noi şi vechi”. (Mt 13,44-52)
__________________________
Un tezaur ce trebuie descoperit printre faldurile vieţii
De acum există mai puţine comori de săpat în pământ şi puţine perle de descoperit, însă omul continuă să-şi urmeze visul unui noroc neaşteptat care să-i ofere bogăţie pentru toată viaţa. În caz contrar, nu ar avea prea mult succes loteriile naţionale, pariurile, jocurile de noroc, cazinourile, unde se fuge în urma zeiţei oarbe. Isus cunoştea visele ascunse ale umililor săi ascultători şi le folosea în folosul pedagogiei sale. Pentru mulţi, valoarea cea mai mare a vieţii este bogăţia şi bunăstarea. Domnul, prin parabolele de astăzi, afirmă că lucrul cel mai de preţ al vieţii este mântuirea spirituală (împărăţia, viaţa) adusă de el. Ea are o valoare nepreţuită şi ar fi o nebunie s-o înlături. Cu toţii înţeleg că este în joc viitorul lor, viaţa veşnică. Primele două parabole ale evangheliei de azi sunt gemene şi pot avea aroma basmului, dacă nu ar fi povestite cu o sobrietate extremă. Nu acordă/oferă nimic fanteziei care ar putea distrage atenţia de la conţinutul central: ele spun că nu există nimic pe lume care să valoreze cât împărăţia lui Dumnezeu, care să răsplătească orice sacrificiu şi orice renunţare, pentru că dă siguranţă în această viaţă şi fericire dincolo de moarte. Cea de-a treia şi ultima parabolă recheamă de aproape cea a neghinei, relatată duminica trecută. Distinge doi timpi ai vieţii: trecerea lentă a anilor care, ca o plasă de pescuit, adună/curăţă marea noastră, acumulând experienţe şi opere bune şi rele. Urmează apoi timpul finale în care marele pescar, care este Dumnezeu, va face trierea şi va separa binele de rău. Totul va trebui să trecem în acele mâini salvatoare care vor evalua bogăţia vieţii noastre. Atunci el va afla dacă am găsit adevărata comoară, care dă valoare existenţei noastre, dacă am făcut-o să ne scape sau să o risipim în mod inconştient. Să examinăm cele trei relatări.
Primul fragment îl care ca protagonist pe un muncitor care lucrează un pământ ce nu-i aparţine. Sub acele brazde apare pe neaşteptate o comoară ascunsă acolo pe timp de război, atunci când incursiunile soldaţilor nu salva din primejdie nimic şi pe nimeni. Poate că proprietarul a fost omorât şi nimeni nu a mai ştiut unde şi-a pus banii. Pe neaşteptate, acest muncitor cu ziua găseşte întâmplător comoara. Se gândeşte că în acea cutie îngropată sau în acel ornament din lemn de pin, cine ştie de cine, există o avere ce nu trebuie ratată, deoarece îi rezolvă toate problemele vieţii sale sărace. Parabola nu-şi pune problema dreptului de proprietate, ci reţine doar reacţia spontană a protagonistului şi a celor care ascultă. Acel om face orice pentru a cumpăra acel ogor care-i aduce noroc; vinde totul, casa şi săracele lucruri pe care le deţine, dispus să rămână şi cu datorii. Ar fi nechibzuit să-i scape singura oportunitate norocoasă a vieţii pentru unul care trăieşte în nevoie.
Cea de-a doua relatare are însă ca protagonist un negustor bogat care-şi caută norocul prin a se pensiona şi să nu mai aibă preocupări economice. Este un căutător de profesie, nu e ca salariatul care este sărutat în mod neaşteptat de noroc. Într-o zi el găseşte, în piaţa pe care o frecventează, o perlă de o valoare inestimabilă. Unele perle, pescuite atunci din Marea Roşie, aveau preţuri ameţitoare, valorau miliarde. Negustorul inteligent, care are ochi de afacerist, intuieşte marea lovitură a vieţii sale şi nu se gândeşte de două ori. Îşi vinde până şi prăvăliile sale cu mărfurile pe care le conţin şi cumpără acea perlă. Acum este într-adevăr bogat şi se poate odihni.
Cui şi de ce Isus relatează aceste parabole? Sunt parabolele deciziei şi ale convertirii, indică o întorsătură decisivă a vieţii. Primii destinatari trebuiau să fie apostolii, care au părăsit toate şi l-au urmat (Mt 4,18-22). Isus îi spusese tânărului bogat: «Dacă vrei să fii desăvârşit, mergi, vinde ceea ce ai şi dă săracilor şi vei avea comoară în cer, apoi vino şi urmează-mă! Când a auzit tânărul acest cuvânt, a plecat întristat pentru că avea multe bogăţii» (19,21s). Petru luase atunci cuvântul, mărturisind: «Iată, noi am lăsat toate şi te-am urmat, deci care va fi partea noastră ? Dar Isus le-a zis : Oricine va fi părăsit case, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau soţie, sau copii, sau ogoare pentru numele meu, va primi însutit şi va primi viaţa veşnică» (19,27-29). In cadrul acestor asigurări sunt incluşi toţi credincioşii care au luat în serios evanghelia şi-l urmează pe Isus, considerând restul ca fiind lucruri secundare care pot fi pierdute, poate chiar renunţând la ele. Cine-l are pe Dumnezeu, are totul. Alegerea lui Dumnezeu şi a cuvintelor sale valorează mai mult decât orice alt lucru din lume. Să ne întrebăm doar dacă într-adevăr credem.
Cea de-a treia parabolă pare să nu aibă de a face nimic cu celelalte două parabole precedente, şi totuşi le completează. Descrie, de fapt, momentul verificării alegerilor pe care suntem chemaţi să le facem. Are loc în jurul lacului Tiberiadei unde Isus predica. Îi vedea în fiecare dimineaţă pe acei pescari care-şi trăgeau la ţărm năvoadele cu care au străbătut lacul toată noaptea căutând peşte bun. În lac existau 24 de specii de peşti care nu erau toate comestibile. În timpul pescuitului nu poate fi evaluat ceea ce s-a pescuit, pentru că năvodul adună totul, peşti buni şi peşti răi. Trebuie să aştepte sfârşitul pentru a judeca şi a face separarea. Mâna şi ochiul expert al pescarului divin vor cântări valoarea fiecărui peşte care este tras la mal. Dumnezeu nu judecă în timpul vieţii, aşteaptă alegerile noastre valabile până în ultimul moment. Ştie că biserica sa este ca acel năvod, conţine buni şi răi. El aşteaptă cu răbdare, la fel ca pescarul, faza finală, atunci când năvodul ajunge la ţărmurile sale veşnice. Până la sfârşit îl susţine o speranţă secretă: ca peştii cei răi să devină buni. Această minune are loc deseori în năvodul său, nu în cel al pescarului de pe lac. Există lume care se converteşte chiar şi în ultimul minut, precum tâlharul de pe cruce. Atunci se schimbă valoarea vieţii. Doar atunci Dumnezeu poate pronunţa cuvântul final pentru noi, care am ajuns la scop. Speranţa noastră este că atunci el să găsească în viaţa noastră acea comoară şi acea perlă pe care am cumpărat-o cu osteneală şi angajare în timpul existenţei noastre pământeşti.
Cele şapte parabole, pe care Isus ni le-a relatat timp de trei duminici succesive, vizau să ne conştientizeze mai mult asupra originalităţii învăţăturii sale despre Împătăţia cerurilor, adică despre modul de acţiune a lui Dumnezeu în istoria şi în viaţa noastră. Dacă acceptăm învăţătura «suntem asemenea stăpânului casei care scoate din tezaurul său lucruri noi şi vechi», adică avem adevăratul discernământ creştin al vieţii, ştim să evaluăm ceea ce are valoare de ceea ce nu valorează nimic.
