„Eu sunt Calea, Adevărul și Viaţa.” (In 14,6)
DRUMUL CONTINUĂ
După 7 ani de ședere în comunitatea de la Serravalle (Republica san Marino), la sfârșitul lunii octombrie, a ajuns ziua în care se reînnoiește ascultarea, ziua în care să fac valiza și să plec…să plec într-o nouă comunitate, la Assisi, unde se va face pregătirea pentru cealaltă plecare, mai angajantă… și mai radicală, plecarea în misiune în Mexic.
Plecarea în Mexic coincide cu marea mea dorință de a pleca în misiune, dorință care există în inima mea de 20 de ani, de când am intrat în comunitate; dorință care se împlinește odată cu cererea făcută către superiori și răspunsul afirmativ pentru a pleca.
Careva m-a întrebat: dar de ce să pleci așa departe, când și aici, la noi, se poate vorbi de misiune? Dacă și aici este nevoie? Este adevărat, surorile sunt din ce în ce mai rare în zilele noastre, dar DA-ul meu spus misiunii în Mexic este legat de dorința mea de a dărui totul și în mod radical. Știu că nimic nu mă împiedică să-mi trăiesc consacrarea religioasă aici unde sunt, dar, pentru mine, a lăsa totul și a pleca într-o realitate mai săracă este modul meu de a da totul lui Dumnezeu, ceea ce sunt și cea ce am. Și acum, când aștept documentele pentru a pleca, inima îmi este plina de bucurie și emoție; sunt conștientă că poate nu totul va fi ușor dar în această ”aventură” sunt împreună cu Isus, și alături de El totul este posibil.
Alegerea pentru Mexic nu a fost numaidecât personală, eu dădusem disponibilitatea pentru a pleca într-o realitate mai săracă, dar am acceptat imediat propunerea făcută de superiori. Este adevărat, este o țară „puțin” mai departe dar sunt sigură că va fi o ocazie de a cunoaște lucruri noi, persoane noi, de a trăi experiențe noi și bogate, de a întâlni Providența în viața mea și a fraților mei în mod neașteptat așa cum a fost la San Marino.
În ultimii ani m-au însoțit și m-au făcut să reflectez mult cuvintele Sfântului Părinte Papa Francisc și invitația de a ieși și a merge în periferii. Pentru mine aceasta reprezintă misiunea în Mexic.
Sunt convinsă că Dumnezeu ne pregătește calea punând în drumul nostru persoane, experiențe, locuri care ne ajută să înțelegem mai bine voința Sa și să devenim tot mai conștiente că viața noastră este un dar pentru ceilalți, un dar care poate și trebuie să povestească iubirea lui Dumnezeu pentru fiecare frate și soră. Așa a fost pentru mine această „bucată” din viața mea, trăită la Serravalle. Îi voi mulțumi mereu Domnului pentru darul de a putea împărtăși credința și a crește împreună cu atâția frați și surori.
Comunitatea parohială din Serravalle, o familie specială, m-a învățat ce înseamnă ospitalitatea și a fi instrument al Providenței. Abia ajunsă acolo, am experimentat o primire care mi-a dat curaj în a începe și a dărui la rândul meu tot ceea ce pot. Prezența mea și slujirea, mereu discrete uneori poate prea discrete au fost mereu susținute și încurajate de bucuria și bunătatea persoanelor pe care le întâlneam ori de câte ori ieșeam din casă pentru a merge în parohie, la bătrânei, la catehism, la diferitele întâlniri care se făceau.
O MULȚUMIRE specială aș dori să fac surorilor din comunitatea „Preasfânta Treime” de la Serravalle, care m-au învățat să am mereu credință și încredere că Dumnezeu călăuzește întotdeauna viața noastră și nimic nu este întâmplător.
Am plecat de la Serravalle cu inima mai bogată și cu dorința reînnoită ca și acolo unde Dumnezeu mă va trimite, să caut întotdeauna ca să vorbesc despre El cu mărturia vieții pentru că El este calea, adevărul și viața.
Vă cer să mă însoțiți cu rugăciunea voastră, așa cum, sunt sigură că ați făcut-o și până acum, și vă salut cu salutul îndrăgit de sfântul Francisc: Domnul să ne dăruiască pacea Sa!
Și între timp, viața continuă la Assisi.
Sr. Monica Mitricioae
