„Toată viaţa lui Isus, modul său de a-i trata pe săraci, gesturile sale, coerenţa sa, generozitatea sa zilnică, simplă şi, în sfârşit, dăruirea sa totală, totul este preţios şi vorbeşte vieţii noastre personale!” (Papa Francisc)
Nu pot să nu încep acest articol plecând de la viaţa lui Isus şi de la exemplul său – după cum ne reaminteşte şi papa Francisc – deoarece orice mică acţiune sau operă pe care o întreprindem decurge din relaţia noastră cu Cristos care ne stimulează să mergem pe urmele sale.
În acest loc unde ne aflăm şi unde am decis împreună să redeschidem porţile pentru atâţia copii care în ziua de mâine vor forma societatea noastră, cu ani în urmă, surorile care ne-au precedat, au pus în practică multe fapte de milostenie trupească şi sufletească pentru orfanii pe care i-au îngrijit şi pe care i-au educat dându-le exemplu şi prin spiritul lor de dăruire asemenea unor mame care se preocupă de viitorul copiilor lor.
Activitatea din Centrul de zi pentru copii “Sfântul Francisc” a început la jumătatea anului 2001, odată cu selecţia potenţialilor beneficiari ai Centrului, fiind vorba de copii din clasele I-IV (catolici şi ortodocşi) proveniţi din familii aflate în dificultate din diferite motive ca de exemplu:
- familii fără locuinţă proprie sau părinţi fără locuri de muncă stabile;
- familii dezorganizate sau monoparentale;
- familii în care părinţii sau alţi membri se confruntă cu probleme de sănătate fiind incapabili de muncă;
- copii rămaşi în grija bunicilor sau care rămân acasă singuri datorită serviciului solicitant al părinţilor.
Deja cu aproximativ 8 ani înainte dar şi în timpul comunismului, surorile prezente se împlicau cu dăruire în alinarea persoanelor care se aflau în diferite suferinţe. Ele dedicau timp pentru a-i încredinţa lui Dumnezeu pe toţi aceia care aveau mai multă nevoie, îi vizitau pe bătrâni şi pe bolnavi şi îi ascultau pe cei care simţeau nevoia să împărtăşească cuiva diferitele experienţe trăite. Calmul, răbdarea, fermitatea, bunătatea şi blândeţea cu care Dumnezeu a înzestrat aceste surori, au făcut ca, în general, lumea să fie deschisă faţă de ele. Pe acest “teren”, deja pregătit aş spune, s-a pornit cu Centrul de zi, făcând demersurile necesare pentru ca activitatea noastră să fie aprobată şi acreditată. În prezent, beneficiem de acreditare pe perioadă nedeterminată.
Din anul 2001 şi până astăzi, activitatea s-a concretizat şi continuă prin:
- vizite la domiciliul familiilor care solicită frecventarea Centrului de către unul sau mai mulţi copii;
- frecventarea Centrului de către un număr de copii între 55-70 din clasele I-IV, de luni până vineri, zile în care beneficiază de un prânz cald, ajutor la teme precum şi o activitate diversă de cea legată de temele şcolare (educaţie igienico-sanitară, religioasă …etc.)
- întâlniri cu familiile copiilor de la Centru şi cu persoane specializate în mod deosebit făcând parte din Instituţiile cu care avem contracte de colaborare;
- sensibilizarea foştilor beneficiari pentru voluntariat, mai ales pe timpul perioadei de vară (extra şcolară).
“Cât mai avem timp, să facem binele” – aceasta este maxima pe care, împreună cu echipa de lucru vrem să ne-o reamintim ori de câte ori suntem în mijlocul beneficiarilor direcţi (copiii) sau indirecţi (familiile acestora). Acesta este şi motto-ul în baza căruia se organizează întreaga activitate a Centrului al cărui patron este Sfântul Francisc de Assisi, acest om care nu se considera prieten al lui Isus daca nu îi iubea pe aceia pentru care Isus şi-a dat viaţa.
Beneficiarii Centrului, prin stilul lor de viaţă simplu şi sobru, sunt o provocare pentru ca în primul rând noi să fim acelea care să ne folosim bine de timpul si de mijloacele pe care le avem la dispoziţie şi să fim recunoscătoare pentru orice clipă pe care o primim în dar de la Domnul.
Chiar dacă uneori ceea ce facem pare neînsemnat sau de mică valoare, nădăjduim că orice mic gest, orice cuvânt, zâmbet, privire binevoitoare sau o mână întinsă pentru a proteja pe cineva care se află în nevoie, sunt gesturi care pot vorbi de bunătatea şi gingăşia lui Dumnezeu persoanelor pe care le întâlnim.
“O, Învăţătorule, fă ca eu să caut, nu atât să fiu înţeles, cât eu să-nţeleg pe altul”. Cuvintele acestea cu care Sfântul Francisc se ruga, să devină rugăciunea fiecărei persoane care a experimentat că „la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă” (Lc1,37)
Sr. Monica Roca, coordonator
